Condamnat la 5160 de ani de pușcărie. Este acuzat de fapte fără precedent
Procurorii au declarat că Santos Lopez a participat în 1982 la uciderea în masă a aproape tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor din satul Dos Erres.
Lopez a fost acuzat că făcea parte din patrula specială de elită Kaibiles care a fost trimisă la Dos Erres pentru a-i găsi pe membrii unui grup de gherilă care au atacat un convoi militar.
După ce patrula nu a reuşit să-i găsească pe membrii gherilei, toţi sătenii au fost scoşi din casele lor şi multe tinere au fost violate, potrivit procurorilor. Pentru a ascunde violurile, patrula specială i-a ucis aproape pe toţi cei care locuiau acolo.
Masacrul a avut loc în timpul regimului fostului dictator militar al Guatemalei, Efrain Rios Montt, care a murit în aprilie în timp ce era judecat pentru acuzaţii de genocid comis în una dintre cele mai sângeroase faze ale conflictului din perioada Războiului Rece ce a durat din 1960 până în 1996.