Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Concluzia CIA privind uciderea jurnalistului Khashoggi. Spre cine arată cu degetul

Your browser doesn't support HTML5 video.

CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA) a ajuns la concluzia că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ordonat asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi.

Potrivit ziarului, mai mulţi oficiali americani şi-au exprimat încrederea în analiza CIA, care stabileşte o legătură între conducătorul de facto de la Riyad şi asasinatul din 2 octombrie, de la consulatul saudit din Istanbul, scrie Agepres.

Serviciul de informaţii contrazice poziţiile oficialilor saudiţi, care au negat implicarea în uciderea lui Khashoggi, şi îngreunează eforturile preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a păstra relaţii bune cu Arabia Saudită, unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai americanilor în regiune, apreciază Reuters.

Ambasada saudită la Washington a declarat, printr-o purtătoare de cuvânt, că "afirmaţiile privind presupusul raport sunt false" şi că "am auzit şi continuăm să auzim diferite teorii fără a vedea baza primară a acestor speculaţii".

După apariţia articolului, ambasadorul Arabiei Saudite, prinţul Khaled bin Salman, a negat că a discutat cu Khashoggi la telefon sau că i-a sugerat să meargă în Turcia "din orice motiv", aşa cum a scris Washington Post, din surse familiarizate cu informaţiile secrete americane. "Cer guvernului SUA să facă publică orice informaţie privind această afirmaţie", a spus diplomatul.

Citește și
Jamal Khashoggi
Ultimele cuvinte ale jurnalistului Khashoggi, în timp ce era ucis în ambasadă

Casa Albă şi Departamentul de Stat al SUA au refuzat să comenteze.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult