Concertul de Anul Nou de la Viena 2022. Vor putea participa doar 1.000 de persoane, din cauza pandemiei de Covid-19
Celebrul şef de orchestră se va afla pentru a treia oară la pupitrul Filarmonicii vieneze pentru tradiţionalul concert de început de an, într-o relaţie de colaborare care a început în 1956, atunci când copilul minune debuta ca pianist, la vârsta de doar 14 ani. În iunie 2020, Barenboim a dirijat primul concert al vienezilor, la revenirea din carantina provocată de pandemia Covid-19, potrivit News.ro.
Totul despre concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, în 2022După ediţiile de success din 2009 şi 2014 ale Concertului de Anul Nou, muzicianul de origine israeliano-argentiniană a ales pentru 2022 un program eminamente vienez, cu creaţii semnate de Johann Strauss tatăl şi fiul, dar şi compoziţii de Joseph Hellmesberger Jr., Eduard Straus sau Carl Michael Ziehrer.
Pe 1 ianuarie 2022, nu mai puţin de şase valsuri şi polci din impresionantul repertoriu al dinastiei Strauss se vor auzi în premieră la Musikverein.
Pentru că în 2022 se vor împlini 50 de ani de la Convenţia Patrimoniului Mondial Unesco, momentele de balet ce vor încânta telespectatorii din întreaga lume sunt filmate în edificii de pe Lista Patrimoniului Mondial.
În impunătorul Palat Schönbrunn, membrii Baletului de Stat vienez vor interpreta valsul „O mie şi una de nopţi" op.364 de Johann Strauss fiul, în coregrafia lui Martin Schläpfer, directorul de balet al Operei de Stat din Viena, pentru prima dată invitat la un concert de Anul Nou. Costumele sunt concepute de Arthur Arbesser, un tânăr, dar celebru designer vienez stabilit la Milano.
Un moment special va putea fi văzut în Palatul Hofburg, la arena de călărie de iarnă a Şcolii Spaniole de Echitaţie din Viena, recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial din 2015. Aici nu va fi rândul balerinilor, ci al unor personaje cu greutate: opt superbi armăsari albi lipiţani şi călăreţii lor ne vor impresiona pe acordurile din „Nymphen Polka" op.50 de Josef Strauss.
Regizorul Michael Beyer va coordona pentru a noua oară imaginea spectacolui filmat cu 17 camere şi televizat în peste 90 de ţări de pe mapamond, cu un public estimat la aproximativ 50 de milioane de telespectatori.
Ce preț are un bilet VIP la concertul de Anul Nou de la VienaPrețurile pentru un bilet la concertul de Anul Nou de la Viena pornesc de la 650 de euro și pot ajunge până la 1.190 de euro.
Mai multe detalii, aici.
Care sunt regulile de participare la concert, pe fondul pandemieiNumărul persoanelor care vor asista la concertul tradiţional de Anul Nou de la Viena a fost limitat la 1.000 pentru prevenirea răspândirii noii variante Omicron a coronavirusului, informează agenţia DPA luni.
În urma acestei măsuri, 700 de persoane posesoare de bilete nu vor putea asista la concert. Acestea vor primi în schimb locuri rezervate la următorul concert, de pe 1 ianuarie 2023, a anunţat luni Filarmonica din Viena, potrivit Agerpres.
Noile reglementări privind desfăşurarea evenimentelor, anunţate de guvernul austriac săptămâna trecută pentru limitarea răspândirii noii variante a coronavirusului, mai transmisibilă, au intrat în vigoare luni.
La orice eveniment ce implică un public de peste 1.000 de persoane accesul a fost restrâns, fiind permis accesul doar celor care s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă sau care prezintă un test PCR negativ.
Organizatorii au optat pentru reducerea numărului de spectatori pentru a le oferi ocazia iubitorilor de muzică să participe chiar dacă nu s-au vaccinat cu doza a treia, ceea ce este permis cu un public mai restrâns.