Modifica setarile cookie
Toate categoriile

"Comoara" găsită într-o cutie de sticle cu sos iute. Proprietarii, arestaţi imediat

Patru bărbaţi au fost arestaţi la Sydney după ce poliţia australiană a confiscat 400 de kilograme de metamfetamină ascunsă în sute de sticle de sos chilli sriracha, relatează joi dpa.

Drogurile, cunoscute în mod obişnuit ca ''gheaţă'' sau ''meth'', valorează mai mult de 300 milioane de dolari australieni (206 milioane de dolari americani), a anunţat Poliţia din New South Wales într-o declaraţie trimisă prin e-mail joi, transmite Agerpres.

Forţa de frontieră australiană a descoperit drogurile ascunse în 768 sticle de sos de sriracha într-un transport aerian de marfă din Statele Unite pe 15 octombrie, după ce transportul a ajuns la un depozit de marfă din Sydney.

Trei dintre cei patru suspecţi au fost arestaţi săptămâna trecută şi sunt acuzaţi de importarea unei cantităţi comerciale de droguri ilegale. Un alt bărbat a fost arestat joi dimineaţă şi va fi acuzat, a precizat poliţia.

Oficialii australieni afirmă că ţara lor se confruntă cu o ''epidemie gravă'' de consum de droguri cu o ''cerere insaţiabilă'' de substanţe ilicite. Aceasta i-a determinat pe contrabandişti să încerce să găsească noi modalităţi de importare a drogurilor.

Citește și
Femeie, arestată după ce le-a pus colegilor droguri în mâncare
Femeie arestată după ce le-a pus colegilor droguri în mâncare

O analiză a datelor privind apele reziduale efectuată la începutul anului 2019 a constatat că australienii au cheltuit aproximativ 9,3 miliarde de dolari pentru droguri ilicite într-un an, între care aproximativ 9,6 tone de metamfetamină, cele mai consumat drog în Australia.

În iunie, autorităţile din Melbourne au confiscat 1,6 tone de metamfetamină, fiind cea cea mai mare cantitate de droguri confiscată pe continent. Drogurile au fost descoperite în difuzoare stereo plasate într-un transport de marfă care venea de la Bangkok.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult