Comisia Europeană lansează „Hera Incubator”, un program dedicat mutaţiilor Covid-19
Numit "Hera incubator", noul program "va reuni companii farmaceutice, autorităţi sanitare, oameni de ştiinţă şi Comisia Europeană, cu importante fonduri dedicate", a afirmat ea, fără să precizeze sumele, conform AFP.
"De acum înainte, şi în paralel cu eforturile asupra vaccinurilor actuale, trebuie să ajutăm producătorii să dezvolte capacităţi de producţie" pentru "vaccinuri din generaţia a doua", a detaliat Ursula von der Leyen în acest interviu, explicând că "aceste mutaţii ne îngrijorează foarte mult".
Bruxelles şi-a anunţat deja intenţia de a lansa o nouă agenţie europeană, Health Emergency Response Authority (HERA, Autoritatea pentru reacţii sanitare de urgenţă), pentru a lupta împotriva viitoarelor pandemii şi o coordonare mai bună între cei 27.
În ceea ce priveşte introducerea pe piaţă a unor noi vaccinuri capabile să răspundă mai bine la mutaţiile COVID-19, comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a anunţat duminică o accelerare a procedurii de autorizare de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Pe de altă parte, preşedinta executivului european a mai lansat în acest interviu un apel la "dezvoltarea unor parteneriate mai sistematice între laboratoare, cu o partajare controlată a licenţelor, dincolo de etapa unică de îmbuteliere".