Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comisia Europeană cere României să abordeze eşecul sistemic în ceea ce priveşte poluarea

Comisia Europeană (CE) a decis joi să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, solicitând autorităţilor din această ţară să abordeze eşecul sistemic în ceea ce priveşte monitorizarea poluării aerului.

Deşi România şi-a revizuit întreaga reţea de monitorizare a calităţii aerului, persistă numeroase lacune în ceea ce priveşte numărul şi tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calităţii aerului. Aceste deficienţe constituie o nerespectare sistemică a obligaţiilor de monitorizare a poluării atmosferice, se arată în comunicat.

În plus, Comisia a decis, de asemenea, să trimită o scrisoare de punere în întârziere Croaţiei, solicitând autorităţilor din acest stat să asigure conformitatea legislaţiei naţionale cu normele UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE).

Deficienţele constatate în legislaţia naţională includ transpunerea incorectă a definiţiei "aerului înconjurător" şi a "contribuţiilor din surse naturale", ceea ce influenţează domeniul de aplicare a directivei. În plus, legislaţia naţională nu transpune obiectivele privind calitatea datelor pentru măsurarea particulelor fine de materie (PM2,5) în zonele rurale şi prevede cerinţe mai puţin stricte în ceea ce priveşte numărul de puncte de prelevare pentru măsurarea ozonului. PM2,5 pot rămâne în atmosferă între câteva zile şi o săptămână, având astfel efecte negative semnificative asupra sănătăţii umane, apreciază Executivul comunitar.

Obligaţia de a coopera cu ţările învecinate din afara UE în caz de poluare atmosferică transfrontalieră nu a fost transpusă pe deplin şi lipsesc unele cerinţe cu privire la asigurarea informării eficace a publicului Statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a răspunde la aceste scrisori. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Citește și
Marea Norvegiei
Radiaţii de 100.000 ori peste nivelul admis în Marea Norvegiei. Ce s-ar fi scufundat aici

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult