Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comisia Europeană a adăugat patru ţări membre ale Uniunii pe lista roşie de infectări

Your browser doesn't support HTML5 video.

”Trebuie să învățăm să trăim cu Sars-Cov-2 așa cum am învățat să trăim cu HIV, și alte maladii infecțioase, precum gripa sezonieră”. Este sfatul specialiștilor, la 9 luni de la izbucnirea pandemiei în China, și după un milion de decese, pe plan global.

Situaţia se deteriorează, în tot mai multe țări, iar autoritățile nu ezită să ia măsuri drastice. Cehia va intra din nou în stare de urgență pentru o lună.

Școlile gimnaziale vor fi închise, iar studenții la medicină vor ajuta în spitalele COVID. Şi Slovacia va decreta de mâine starea de urgență pentru 45 de zile după ce laboratoarele au anunțat 567 de noi îmbolnăviri un record pentru această țară.

Comisia Europeană a adăugat 4 ţări membre ale Uniunii pe lista roşie a statelor cu peste 120 de cazuri de infectări la sută de mii de locuitori. În acest moment lista cuprinde 9 ţări, Spania, Cehia şi Franta având situaţia cea mai gravă.

Dintre cele 9, unele au dus-o bine în primele luni ale pandemiei, cu cifre moderate şi chiar mici. De altfel, într-o intervenţie avută în Bundestag, cancelarul german a atras atenţia asupra riscurilor unei "relaxări" premature.

Citește și
bebelus
Un bebeluș de 9 luni, infectat cu SARS-CoV-2, internat la Terapie Intensivă

Angela Merkel: "Toţi ne vrem viaţa înapoi, mai ales tinerii , dar riscăm să irosim tot ce am câştigat în ultimele luni. Nu avem voie să ajungem din nou la carantină naţională, care ar ameninţa economia şi ar provoca pierderi emoţionale, oameni care mor singuri în spitale ori aziluri pentru că nu pot fi ţinuţi de mână de cei dragi".

Institutul Robert Koch, centrul specializat în boli infecțioase al guvernului german, a raportat miercuri 1.800 de noi contagieri.

În multe locuri din lume, spitalele sunt iarăşi covârşite de numărul pacienţilor. Iată un spital de provincie din Ucraina, transformat în unitate exclusivă pentru pacienţii COVID.

Nadiya Popaden, pacient: ”Am fost foarte bolnavă, dar am scăpat. Sunt atât de fericită că nu mă număr printre cei un milion de morţi”.

De o săptămână, Ucraina raportează zilnic peste 3500 de noi îmbolnăviri.

Oleh Hornostayev, anestezist: ”Mor şi oameni tineri la noi. Asta mă tulbură cel mai mult”.

Pe de altă parte, în Marea Britanie, autorităţile constată că oamenii ignoră în mod iresponsabil regulile recent înăsprite în Regat. Au fost semnalate numeroase petreceri ori adunări ample pe străzi.

Oamenii par să fi avut impresia că virusul pleacă în vacanţă peste vară.

Oamenii nu sunt serioşi. Am văzut că oamenii nu poartă măşti nici în magazine, nu respectă regulile.

Barman: ”Nu prea schimbă nimic faptul că închidem la ora 22. Dimpotrivă. Dacă permiţi programul normal, le laşi oamenilor o fereastră de timp mai lungă în care să iasă în oraş. Limitând orarul, nu faci decât să amplifici aglomeraţia”.

Consilier municipal: ”Aseară, într-un Sisha Bar a fost o petrecere cu 150 de oameni, o purtare absolut iresponsabilă, localul a fost amendat cu 10.000 de lire şi închis pentru 7 zile”.

Peste Ocean, Casa Albă este din nou acuzată că a exercitat presiuni pentru a fi minimalizate riscurile puse de redeschiderea şcolilor.

Olivia Troye, consilier pe securitatea națională: ”Oameni de la Casa Albă îi însărcinau pe angajaţii începători, pe subalterni să zicem, să găsească date alternative, date convenabile care să susţină teoria că virusul afectează doar oamenii de peste 75 de ani, nu şi pe copii”.

Numărul de infectări este în creştere din nou în 20 de state americane.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult