Columbia: Cei patru copii care au supravieţuit accidentului de avion din mai, externaţi
Copiii, cu vârste cuprinse între 1 şi 13 ani, au supravieţuit accidentului din 1 mai, în care au murit mama lor şi alţi doi adulţi, şi au fost găsiţi luna trecută, scrie Reuters, citată de News.ro.
Cunoştinţele copiilor indigeni despre junglă, precum şi curajul surorii mai mari, au fost creditate de oficiali ca fiind cele care le-au salvat viaţa
„Şi-au recăpătat mărimea şi greutatea, într-adevăr sunt foarte bine”, a declarat jurnaliştilor Astrid Caceres, directorul institutului pentru protecţia copilului din ţară, Astrid Caceres. „Începe a doua fază de îngrijire şi protecţie a lor”.
Fraţii vor rămâne în grija institutului din cauza unei „situaţii familiale complexe”, a spus ea, iar aranjamentele finale privind custodia lor vor fi decise în şase luni.
„Intrăm într-o fază de tranziţie pentru protecţia copiilor”, a adăugat Caceres.
Atât tatăl celor doi copii mai mici, cât şi familia mamei lor au declarat presei că doresc custodia.