Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CNN: Într-un loc secret din Kiev, se reciclează armament rusesc pentru forţele ucrainene

Zgomotul de rachete lansate de la distanţă sparge liniştea unei dimineţi altminteri liniştite la Kiev, relatează CNN într-un reportaj difuzat luni.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 26. Ultimele informații

"Noi suntem, atacăm poziţii ruse aproape de Hostomel", spune un soldat ucrainean, în timp ce tirurile trag în ritm sincronizat.

În acest caz particular, rachetele pe care armata ucraineană le foloseşte pentru a ţinti trupele invadatoare ale Moscovei sunt de fapt ruseşti.

"Noaptea trecută noi am trimis forţelor armate ucrainene 24 de rachete Uragan care trebuiau să ajungă aici ca să zboare deasupra oraşelor noastre", spune Iuri Golodov, comandant adjunct al uneia din Forţele teritoriale ucrainene şi militar în retragere al marinei ucrainene.

"Le-am capturat intacte, le-am dat armatei ucrainene în cursul nopţii şi acum aceasta le-a trimis înapoi împotriva lor", spune Golodov.

Citește și
Vladimir Putin
WSJ: Vladimir Putin a trecut la „planul B”. Kremlinul schimbă strategia pentru a-și atinge obiectivele în Ucraina

Iuri Golodov are 69 de ani şi este comandant adjunct al unei unităţi specializate în capturarea şi reconfigurarea echipamentului militar abandonat de armata rusă sau capturat de la aceasta.

Conduce o echipă care lucrează într-un magazie militară de vechituri situat într-un loc secret din Kiev, reparând şi revopsind echipament militar rusesc pentru a fi folosit de forţele ucrainene.

"Tot ce luăm de la armata rusă transferăm către forţele armate ucrainene", explică el.

Mare parte din echipamentul folosit de armata rusă este similar sau identic cu cel utilizat de soldaţi ucraineni, aşa că sunt familiarizaţi cu manevrarea lui.

"Datează din timpul Uniunii Sovietice. Este destul de fiabil. Totul este în stare de funcţionare. Pare armament vechi, dar, în realitate, dacă e folosit corect, ne va servi multă vreme", spune Golodov.

El susţine că batalionul său este responsabil şi cu capturarea unora din echipamentele din depozit.

"Noi suntem un batalion de forţe speciale de recunoaştere care activează în spatele liniilor inamice. Misiunea noastră este să distrugem aprovizionarea armatei ruse - muniţii, combustibili, hrană", explică el.

După colţ, o fostă cisternă a armatei ruse este gata să fie redesfăşurată şi, acoperit cu o prelată de camuflaj, un transportor blindat îşi aşteaptă noua misiune.

Este echipament vechi, ruginit şi greu din epoca sovietică şi care sparge pavajul în timp ce membrii Forţelor teritoriale de apărare ucrainene îl mişcă în jur, dar soldaţii de aici spun că se vor folosi bine de el.

Potrivit lui Golodov, vehiculul a fost capturat de unitatea sa, când a atacat o coloană a ruşilor. "Am tras în primul vehicul şi, când a explodat, coloana s-a oprit. (Soldaţii ruşi) au fugit şi noi le-am luat echipamentul militar", povesteşte el.

Într-o altă parte a facilităţii, soldaţi înarmaţi cu puşti de asalt AK-47 se antrenează pentru o posibilă întâlnire cu trupe ruse. Ei se mişcă în grup organizat şi par imperturbabili atunci când comandantul trage cu gloanţe oarbe în direcţia lor.

Golodov priveşte în jur, mândru. Spune că, înainte să se retragă din marină, a petrecut un timp cu flota nordică de la Murmansk a Uniunii Sovietice, în nord-vestul Rusiei, şi ştie de ce sunt capabile forţele ruse.

Afirmă că nu este surprins de cât de bine se descurcă Ucraina într-o situaţie ce părea insurmontabilă. "Forţa armatei ruse nu este decât un mit", spune el, încrezător într-o victorie ucraineană. "Cum poate cineva să gândească altceva?", încheie el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult