CNN: Mesajul secret pe care Iranul l-a transmis Statelor Unite în timp ataca Israelul cu o ploaie de drone și rachete
În respectivul mesaj, Teheranul anunța Washingtonul că represaliile sale se încheie odată cu atacul cu drone și rachete lansate în direcția Israelului.
„Am primit un mesaj de la iranieni în timp ce acest lucru (n.r. atacul cu drone și rachete) era în desfășurare, prin intermediul elvețienilor, sugerând practic că au terminat după asta, dar (n.r. atacul) era încă în curs desfășurare”, a declarat duminică oficialul reporterilor.
Sâmbătă seara, Iranul a declarat că atacul său asupra Israelului este un răspuns la lovitura israeliană asupra consulatului iranian din Damasc, iar „chestiunea poate fi considerată încheiată”. Duminică dimineață, în schimb, șeful Statului Major al Iranului a avertizat Statele Unite și Israelul împotriva oricărui viitor atac.
Butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu riscă să detoneze după atacul IranuluiButoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu riscă să detoneze după ce Iranul a lansat sâmbătă noapte un atac direct, masiv și fără precedent asupra Israelului cu 330 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice sol-sol. Majoritatea au fost interceptate în spatiul aerian al Siriei și Iordaniei înainte să ajungă la granițele Israelului. O parte dintre proiectile au fost neutralizate de forțele americane și britanice prezente în zonă, dar și de Iordania. Liderii occidentali văd totul ca un succes remarcabil, dar cabinetul de război al Israelului este de câteva ore în ședință. „Iranul va plăti la momentul potrivit”, a declarat înainte de întâlnire Benny Gantz, reprezentantul opoziției în acest cabinet.
Din Safed la Ierusalim, și de la Tel Aviv până în Beersheva, sirenele au răsunat obsesiv după miezul nopții în mare parte din Israel. Cerul s-a luminat înfricoșător peste tot de la exploziile dronelor și rachetelor doborâte de apărarea anti-aeriană.
Pentru israelieni a fost practic o numărătoare inversă derulată de-a lungul a 90 de minute. În jurul orei 23, armata a anunțat deja că proiectilele iraniene sunt pe drum. Imediat după miezul nopții, dronele și rachetele au început să fie interceptate în spațiul aerian al Siriei, Iordaniei și Irakului. O jumătate de oră mai târziu, au pornit sirenele de avertizare în nordul Israelului.
De câteva zile, atât armata israeliană cât și populația civilă erau în alertă. Cu ajutorul aliaților, israelienii au interceptat dronele și rachetele de croazieră iraniene înainte să intre în spațiul său aerian. O parte dintre rachetele balistice sol-sol au ajuns totuși deasupra Israelului și au fost neutralizate în diverse puncte. Inclusiv deasupra moscheii Al Aqsa din Ierusalim, venerată de musulmanii din întreaga lume.
Yoav Gallant, ministrul Apărării israeliene: „Forțele de apărare ale Israelului au blocat atacul în cel mai impresionant mod, împreună cu partenerii nostri, americani și alții”.
Joe Biden, președintele SUA: „Am ajutat Israelul să doboare aproape toate dronele și rachetele care se apropiau. Tocmai am vorbit cu premierul Netanyahu ți i-am reafirmat sprijinul de neclintit al Americii pentru securitatea Israelului”.
La contracarea agresiunii iraniene au contribuit și avioanele britanice RAF Typhoon, dar și forțele franceze și iordaniene.
De cealaltă parte însă, responsabilii iranieni susțin că operatiunea a avut un succes nesperat.
Generalul Hossein Salami, comandant al Gardienilor Revoluției: „Impactul atacurilor, despre care avem informații foarte precise de pe teren, arată că acțiunea noastră a avut un succes mult mai mare decât cel scontat”.
Câteva sute de iranieni s-au strâns în fața universității din Teheran să aclame regimul ayatollahului Khamenei pentru atacarea Israelului.
În același timp, alte sute de iranieni se așezau la cozi în fața benzinăriilor din Teheran, să-și facă provizii de carburant, în eventualitatea unei escaladări a situației.
Sursa: CNN
Dată publicare: 15-04-2024 07:43