Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Haos într-un cunoscut magazin de mobilă. Clienții au dat năvală spre ieșiri, după ce poliția a vrut să-i carantineze

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost haos la un magazin Ikea din Shanghai sâmbătă, după ce cumpărătorii au încercat să evadeze în timp ce autoritățile se străduiau să-i pună în carantină.

Oficialii din domeniul sănătății încercau să închidă magazinul din districtul Xuhui, deoarece un client a fost în contact cu un caz pozitiv de Covid-19, informează BBC.

Imaginile filmate arată cum paznicii închid ușile la un moment dat, dar oamenii i-au forțat să deschidă și au evadat.

Shanghai a fost în lockdown timp de două luni la începutul acestui an. De atunci, în conformitate cu strategia strictă „zero-Covid” a țării, orașul cu 20 de milioane de locuitori a ordonat intrarea în izolare a zonelor în care au fost detectate cazuri pozitive sau contacte apropiate ale acestora. Mulți au fost închiși în locații neobișnuite - inclusiv restaurante, săli de sport și birouri.

Închiderea bruscă a magazinului Ikea a fost ordonată deoarece un contact apropiat al unui băiat de șase ani care a fost testat pozitiv după ce s-a întors la Shanghai din Lhasa, Tibet, a vizitat magazinul, potrivit directorului adjunct al Comisiei de Sănătate din Shanghai, Zhao Dandan. Acesta nu a menționat când ar fi vizitat contactul apropiat magazinul.

Citește și
Shanghai coronavirus covid China
China izolează milioane de locuitori în urma creşterii cazurilor de Covid. Shanghai se teme de o revenire a restricţiilor

Cei care au fost la magazinul Ikea și în zonele aferente trebuie să se plaseze în carantină timp de două zile, urmate de cinci zile de monitorizare a sănătății.

Până duminică, aproape 400 de contacte apropiate ale băiețelului de șase ani - care este asimptomatic - au fost urmărite, în timp ce 80.000 de persoane au primit ordin să se supună testelor PCR, potrivit Shanghai Daily. Magazinul emblematic Xuhui, deschis în 1998, a fost primul punct de desfacere al retailerului suedez de mobilă în China. Acum are 35 de magazine în toată țara.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult