Reacția americanilor la cizmele aurii, de 4000 de dolari, purtate de Michelle Obama
Galerie foto
Michelle Obama a fost intervievată de actrița Sarah Jessica Parker, cunoscută pentru rolul din ”Sex and the City”, în fața unei săli pline.
Fostă primă doamnă a Statelor Unite a purtat în picioare cizme Balenciaga, înalte și strălucitoare, în valoare de 4000 de dolari. Încălțările îndrăznețe, dar și scumpe, alături de rochia galbenă, semnată tot de Balenciaga au atras atenția americanilor.
”Cizmele lui Michelle Obama au doborât internetul” a scris cu umor Huffington Post.
Pozele cu Michelle Obama în această ipostază s-au viralizat și au fost intens distribuite și comentate pe rețelele de socializare. Unii au criticat-o, alții au lăudat-o pentru alegerea îndrăzneață.
”Nu am mai văzut cizme ca astea. Dar voi?” a scris cu admirație fostul consilier de la Casa Albă, Valerie Jarrett, care a pozat de aproape încălțările.
Michelle Obama este cunoscută pentru influența sa în fashion: multe dintre ținutele purtate în anii în care a fost prima doamnă a SUA au devenit hit-uri căutate de mii de femei.
Michelle a vorbit despre modă, despre ținutele prin care a încercat să transmită un mesaj ca primă doamnă a SUA, a lansat ironii către Donald Trump și a prezentat cartea ei ”Becoming", vândută în peste 1,4 milioane de exemplare în toate formatele în primele şapte zile de când a ajuns pe rafturi, pe 13 noiembrie.
Memoriile fostei prime doamne despre originile ei din Chicago şi timpul petrecut la Casa Alba sunt populare şi în străinătate, fiind bestseller în Europa.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!