Civilii duc povara conflictului dintre Israel și Hamas. În fața caselor arse, evreii, arabii și creștinii au semnat un pact
Your browser doesn't support HTML5 video.
Armata israeliană a distrus sute de obiective militare ale Hamas, de la lansatoare de rachete, depozite de muniţii şi tuneluri, până la centre logistice şi de comandă. Însă liderul militar al Hamas este una dintre principalele ţinte.
"Am încercat să-l ucidem de mai multe ori", a dezvăluit un purtător de cuvânt. Potrivit surselor palestiniene, 220 de oameni au fost ucişi în Gaza şi peste 1.500 au fost răniţi. De partea cealaltă, cel puţin 12 persoane au fost ucise în Israel.
În Gaza, micuţa Suzy abia dacă vorbeşte sau mănâncă. Au trecut două zile de când fetiţa de 7 ani a fost scoasă din ruinele casei familiei sale, distrusă într-un bombardament.
”Fiica mea a fost scoasă dintre dărmături după 5 ore. Restul copiilor mei şi soţia mea sunt martiri (au murit)”.
Într-un alt raid israelian a fost distrusă o casă în care locuia o familie extinsă, cel puţin şase oameni au murit, printre care un reporter al postului de radio al Hamas.
Răbufnesc tensiuni care mocneau de ani de zile
Dincolo de strategii, obiective atinse ori ratate şi alte socoteli, civilii sunt cei care duc povara conflictului. În Ramat Gan, o suburbie a Tel Aviv-ului, încă nu fost înlăturate urmele rachetei Hamas care, sâmbătă, a provocat haos şi a ucis un bărbat.
Familia Sahar şi-a pierdut casa din cauza unei rachete Hamas căzute în Ashkelon. De atunci părinţii şi cei trei copii sunt refugiaţi într-un hotel, mai precis în adăpostul subteran al hotelului, alături de alţi oameni, aflaţi într-o situaţie similară.
Almog Sahar: ”La fiecare zgomot, o uşă trântită de exemplu, intru în panică.”
Şi dacă afacerile şi casele le-au fost cruţate de rachete ori distrugeri, israelienii simt oricum impactul crizei.
Rahamim Avitan, CEO al hotelului "Golden Tower": ”Sâmbăta trecută era plin aici, mai avem 5 săli ca astea, şi era plin peste tot.” Cel mai îngrijorător aspect este însă răbufnirea la lumina zilei a unor tensiuni care mocneau de ani de zile.
Cauzele sunt multiple şi complicate: de la legi discriminatorii faţă de minoritatea arabă, mizele politice uriaşe din Israel şi teritoriile palestiniene, retorică războinică a ambelor tabere, o nefericită coincidenţă între sfârşitul Ramadanului şi ziua Ierusalimului, şi până la sentimentul de marginalizare resimţit de palestinieni după ce Israelul a semnat acordurile de pace Abraham, cu Bahreinul şi Emiratele Arabe Unite.
”Nu am nici cea mai mică intenție să mă răzbun”
Fapt este că, de 10 zile, evrei şi arabi, care co-existau paşnic de decenii, se atacă unii pe alţii cu o brutalitate care adăugă o nouă dimensiune conflictului.
Încadrat de geamul spart al faimosului său restaurant din Acra, bucătarul Uri Buri este chipul speranţei. Gătea aici de 37 de ani, pentru oameni de toate credinţele.
Zilele trecute, violentele dintre comunităţi au ajuns şi la uşa lui: restaurantul i-a fost incendiat de un grup de arabi israelieni.
Uri Buri: ”Încerc să nu mă las să ajung în punctul în care mă cuprinde ura, pentru că nu-ți aduce nimic bun. Nu am nici cea mai mică intenție să mă răzbun”.
În faţa clădirii mistuite de flăcări, s-au adunat patroni de restaurante, bucătari, clienţi evrei, arabi şi creştini, să semneze o declaraţie prin care resping dezbinarea şi ură.
După aceea s-au dus cu toţii într-un restaurant arab, să stea cu toţii la masă.