Circa ''zece" persoane îngropate de o avalanşă în Austria (poliţia)
"O persoană a putut fi salvată, în timp ce operaţiunea continuă pentru a le găsi pe celelalte", a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, fără alte precizări despre soarta acestora.
Elicoptere şi mai multe echipe de intervenţie însoţite de câini au fost mobilizate pentru căutări.
Avalanşa s-a declanşat în jurul orei locale 15:00 (14:00 GMT) la altitudinea de 2.700 de metri, în domeniul amenajat pentru schi Lech Zurz.
Nicio informaţie nu a fost oferită despre identitatea persoanelor afectate.
Echipele de salvare avertizaseră în acest weekend împotriva unui puternic pericol de avalanşă în zona respectivă, precum şi în Tirolul vecin, subliniind fragilitatea stratului de zăpadă pe fondul unei uşoare încălziri.
În ultimii ani, în Austria, avalanşele au făcut în medie peste 20 de morţi anual, conform agenţiei de presă citate.