Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine sunt victimele atacului armat din Toronto. Martor: ”E un coșmar. Nu îi pot uita chipul”

O fetiță în vârstă de 10 ani, dar și o viitoare asistentă se numără printre victimele atentatului de luni din Toronto, potrivit CTV News.

Conform poliției, în urma sângerosului atentat alte 13 persoane cu vârste între 17 și 59 ani au fost rănite.

Reese Fallon, în vârstă de 18 ani studia la Universitatea McMaster din Hamilton pentru a deveni asistentă, conform sursei citate.

Identitatea celeilalte victime, o fetiță de 10 ani, nu a fost făcută publică, la cererea părinților, potrivit poliției.

Ali Demircan, unul dintre martorii care s-au aflat la locul atentatului, crede că a fost ultima persoană care a văzut-o pe tânăra de 18 ani în viață. Acesta se afla în apropiere, când a auzit focurile de armă, în jurul orei 22:00. S-a ascuns în spatele unei bănci de piatră, iar când focurile de armă au încetat, a văzut-o pe Fallon care i-a cerut să apeleze numărul de urgență 911. Ulterior, focurile de armă au reînceput, iar Demircan a fost tras deoparte de un prieten.

Citește și
atac toronto
Momentul în care atacatorul din Toronto a deschis focul asupra unui restaurant. VIDEO

Tânărul s-a ascuns în interiorul unui SUV, înainte să contacteze serviciile de urgență care au ajuns imediat, dar nu au reușit să o salveze pe fată.

,,Când m-am întors la locul crimei, am văzut-o pe întinsă. Încercau să o salveze. Abia am aflat că avea 18 ani și e teribil. E un coșmar. Nu îi pot uita chipul. Se uita la mine. E teribil”, a afirmat Demircan pentru CTV News.

De asemenea, acesta a spus că alte 3 persoane rănite erau întinse pe asfalt.

Poliţia din Toronto a anunţat luni că l-a identificat pe bărbatul de 29 de ani. Numele bărbatului este Faisal Hussain, un locuitor din Toronto, care, potrivit familiei sale,  ar fi suferit de “probleme mentale serioase”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult