Cine va prelua tronul Regatului Unit și ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce va muri Charles al III-lea
Galerie foto
În toată această perioadă, regele Charles al III-lea va continua să se ocupe de treburile statului și de actele oficiale, prin urmare nu va renunța la îndatoririle sale constituționale. Vor exista însă evenimente de la care suveranul va lipsi.
Cum se vor schimba îndatoririle regelui Charles pe perioada tratamentuluiÎn următoarea perioadă agenda regelui Charles va fi eliberată de consilierii săi, în multe dintre angajamentele publice urmând să fie înlocuit.
„În mod regretabil, o serie de angajamente publice viitoare ale regelui vor trebui să fie reorganizate sau amânate. Majestatea Sa dorește să își ceară scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți sau deranjați ca urmare a acestui fapt", a transmis Palatul Buckingham.
Palatul a mai precizat că regele a primit îngrijiri de specialitate și „așteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice depline cât mai curând posibil".
În timp ce regele se recuperează, se așteaptă ca regina să participe în continuare la angajamentele regale.
Chiar dacă se va retrage de la evenimentele publice, regele va continua să onoreze întâlniri private în calitate de șef de stat.
Care este rolul regelui Charles al III-leaRegele Charles este șeful statului britanic, dar puterile sale sunt în mare parte simbolice și ceremoniale, iar el rămâne neutru din punct de vedere politic.
El primește zilnic informări de la Guvern într-o cutie de piele roșie, inclusiv informări înainte de întâlniri importante sau documente care necesită semnătura sa.
În mod normal, prim-ministrul se întâlnește cu regele miercurea, la Palatul Buckingham.
Aceste întâlniri sunt complet private și nu se păstrează nicio înregistrare oficială a ceea ce se întâmplă în spatele ușilor, conform BBC.
Regele are, de asemenea, o serie de roluri parlamentare oficiale, între care se numără numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului, și oferirea consimțământului regal - atunci când un act legislativ este adoptat de Parlament, acesta trebuie să fie aprobat în mod oficial de către rege pentru a deveni lege.
Regele găzduiește, de asemenea, șefi de stat în vizită și se întâlnește în mod regulat cu ambasadorii și înalții comisari străini.
Charles este, de asemenea, șeful Commonwealth-ului, o o organizație interguvernamentală de 56 de țări independente care cuprinde 2,5 miliarde de oameni. El este șeful de stat pentru 14 dintre acestea, cunoscute sub numele de regatele Commonwealth-ului, precum și pentru dependențele Coroanei - Insulele Anglo-Normande și Insula Man.
Care este succesiunea la tronul Regatului UnitCharles este fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a. La vârsta de 73 de ani, Charles a devenit rege al Regatului Unit și șeful de stat al altor 14 tărâmuri, inclusiv Australia, Canada și Noua Zeelandă.
Prințul William este primul născut al prințului Charles și este astfel moștenitorul la tron al Regatului Unit.
În linia de succesiune se află fiul său cel mai mare, prințul George. Micul prinț este acum al doilea în succesiunea la tron.
Ce se întâmplă cu regina Camilla după moartea regelui Charles al III-leaRegele are longevitatea în gene. Tatăl său, prințul Philip, a murit la vârsta de 99 de ani în 2021, cu doar două luni înainte de a împlini 100 de ani, iar mama sa, regina Elisabeta, a murit la 96 de ani în septembrie anul trecut.
Întreaga linie de succesiune se va schimba însă când Charles va muri. Prințul William ar accede imediat ca monarh, iar Kate Middleton ar urma să devină regină consoartă.
În cazul reginei Camilla, titlul său tehnic ar fi regina Dowager, potrivit Daily Mirror. Potrivit publicației, titlul regal a fost folosit pentru prima dată de regina Adelaide, căreia i-a murit soțul, regele William al IV-lea. Regele William a murit în 1837, iar soția sa a mai trăit încă 12 ani. Toți copiii cuplului au murit în copilărie, iar coroana a trecut la nepoata lui William, regina Victoria.
Dacă ar deveni văduvă, regina Camilla are mai multe opțiuni. Se poate retrage la Ray Mill House, casa ei de la țară, sau își poate continua activitatea caritabilă în cauze cheie precum sănătatea, alfabetizarea, ori sprijinirea victimelor violențelor.
Bunica Regelui Charles, Regina Mamă Elisabeta, a ales să fie cunoscută sub acest nume după moartea soțului ei, Regele George al VI-lea, în 1952, și după aderarea fiicei lor mai mari, Elisabeta, la tronul Marii Britanii. Regina Mamă avea să fie o forță și un sprijin unic pentru regina Elisabeta pe tot parcursul domniei sale.
Cine preia atribuțiile regale în Marea BritanieNu prințul William va prelua formal conducerea când Regele Charles se va afla într-o situație care nu-i va permită să își îndeplinească îndatoririle de rege.
Nu există un precedent în Marea Britanie care să impună o transmitere formală de la monarh la moștenitor în timpul intervențiilor medicale sau în timpul tratamentelor de orice fel.
Chiar și atunci când procedura regelui este minoră, chiar și atunci când suveranul a fost sub anestezie generală în trecut, cum a fost Regele George al VI-lea în 1951 pentru operația la plămâni și regina Elisabeta pentru operația la genunchi în 2003, nu s-a făcut nicio transmitere oficială.
Cu toate acestea, întrebarea aduce în discuție aspecte importante despre modul în care este condusă Marea Britanie și despre modul în care funcționează monarhia în cazul în care suveranul nu își poate îndeplini îndatoririle.
Este important de subliniat imediat că, spre deosebire de Președinte, monarhul este pur și simplu o figură de reprezentare și nu are puteri politice.
Așadar, dacă suveranul este incapacitat, acest lucru nu împiedică conducerea țării de către prim-ministru și guvern (când prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost la terapie intensivă cu Covid-19 în 2020, a predat ștafeta ministrului de externe Dominic Raab, deși nu exista o cerință constituțională pentru acest lucru).
Constituția britanică nu este redactată într-un singur document în care astfel de lucruri pot fi stabilite, așa cum se întâmplă în alte forme de guvernământ.
În schimb, modul în care țara este guvernată este determinat de precedentul stabilit de diferite legi, documente și principii de-a lungul secolelor.
Unul dintre acestea include Legea Regenței din 1937, care se ocupă atât de indisponibilitatea pe termen lung, cât și de cea pe termen scurt a monarhului.
Legea Regenței stabilește că, dacă suveranul are sub 18 ani când urcă pe tron sau dacă suveranul este complet incapacitat, atunci cel de-al doilea în linie devine regent (cu excepția cazului în care au și ei sub 18 ani, caz în care urmează cel de-al treilea în linie și așa mai departe).
Cu toate acestea, legea tratează și absența temporară a suveranului care nu ar necesita o regență, ci ceva numit Consilieri de Stat.
„Articolul 6 al Legii Regenței din 1937 permite monarhului să delegate anumite funcții regale Consilierilor de Stat dacă este absent din Regatul Unit (adică într-o vizită în străinătate) sau bolnav.
Brevetul regal (un document legal) specifică îndatoririle pe care acești Consilieri le pot îndeplini, care pot include ținerea ședințelor Consiliului Privat sau acordarea Asentimentului Regal la legislații", afirmă Parlamentul britanic.
Consilierii actuali de stat sunt Regina Camilla, Prințul William, Prințul Harry, Prințul Andrew și Prințesa Beatrice, cu Prințesa Anne și Prințul Edward adăugați în 2022 într-o amendare la Lege după ce Harry și Andrew s-au retras ca membri activi ai familiei regale.
Cu toate acestea, Palatul Buckingham a fost întrebat dacă vreun Consilier de Stat îi va ține locul Regelui Charles în timp ce este supus procedurii medicale pentru corectarea prostatei, însă a făcut clar că nu se așteaptă ca acest lucru să fie necesar.
Sursa: BBC, People, Mirror
Dată publicare: 05-02-2024 22:08