Cine este Tal Haimi, bărbatul cu cetățenie română care a fost răpit de Hamas. „Sperăm că este ostatic. E răul cel mai mic”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Multe voci cer ca salvarea prizonierilor să fie mai presus de orice alt obiectiv. Pe lista celor răpiți se află și un bărbat de 41 de ani, care are și cetățenie română, datorită bunicilor, originari din țara noastră.
Atenție, urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional!
Ella Haimi, sotia lui Tal Haimi: „Ne agățăm de speranța că (Tal) a fost luat ostatic, ar fi răul cel mai mic. Am încredere în Tal că se ține tare. Suntem foarte, foarte îngrijorați, dar sperăm din toate puterile".
Acesta e mecanismul de apărare care o ajuta pe Ella Haimi să reziste în această încercare cumplită, de dragul celor trei copii: un băiețel de șase ani și frații lui gemeni, de nouă ani. Viața familiei Haimi a luat o întorsătură dramatică în acel șabat negru de 7 octombrie, când sute de teroriști Hamas au năvălit în sudul Israelului, unde au ucis cel puțin 1.400 de oameni și au răpit peste 200.
Între cei dați dispăruți se numără și Tal Haimi, în vârstă de 41 de ani. Are dublă cetățenie, israeliană și română, datorită bunicilor paterni emigrați din România după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Rezervist în Divizia Gaza și membru în unitatea de apărare a kibuț-ului în care locuia, Nir Yitzhak, Tal a ieșit grăbit pe ușă înainte de ora 7:00, imediat ce s-a dat alarma.
În următoarele ore a schimbat câteva mesaje cu soția lui și i-a cerut să se baricadeze în casă împreună cu cei trei copii.
Ella Haimi: „Pe la 12 jumate i-am scris pe WhatsApp să-i cer noutăți, dar mesajul meu n-a mai ajuns la el. Atunci mi-a trceut prin cap gândul că ceva nu e în regulă. Mai târziu, ceilalți din echipa de protecție a kibuț-ului s-au întors, au luat legătura cu familiile, numai Tal nu. Abia pe seară, când armata ne-a strâns pe toți la un loc în clădirea școlii, mi s-a spus că Tal nu e de găsit".
Udi Goren, verișor: „Incertitudinea e la fel de greu de suportat precum evenimentele în sine. Faptul că nu știm la ce să ne așteptam, ce putem spera. Tot ce știm e că nu i s-a găsit trupul și nu e în niciunul dintre spitalele din țară, iar telefonul lui a fost localizat în Gaza. Speranța noastră e că (teroriștii) nu s-au obosit să care cadavre după ei și că Tal e încă în viață".
Verișorul lui Tal Haimi a adresat un apel ferm guvernului israelian să nu ia decizii care să compromită șansele ostaticilor de a se întoarce la familiile lor.
Udi Goren, verișor: „Suntem la o răscruce de drumuri. Începem ofensiva terestră, ori punem viețile omenești pe primul loc? Într-o democrație, prioritatea absolută ar trebui să fie salvarea vieții. În anul 2023, într-o democrație occidentală, viețile omenești n-ar trebui să fie sacrificate pentru nimic în lume".
Este și mesajul rostit într-un glas în Tel Aviv, de câteva zeci de rude ale celor ținuti captivi in Gaza.
„Nimic nu e mai urgent decât recuperarea ostaticilor! Nu-i abandonați! Aduceți-i acasă pe cei răpiți!”
Părinții, frații, soții și copiii ostaticilor nu mai au liniște
Shelly shem Tov: „Nu dormim, nu mâncam. Îl vreau înapoi!".
Malki Shem Tov: „Vreau să-l îmbrățișez și să-i simt mirosul".
Băiatul unui cuplu, Omer, în vârstă de 21 de ani, se afla la festivalul de muzică de lângă Reim când au năvălit teroriștii. Omer a apucat să-și sune părinții, iar din țipetele lui înfricoșate au înțeles imediat grozăvia. Urmarindu-i telefonul, au văzut că Omer a fost dus în Fâșia Gaza. În imagini postate ulterior de Hamas pe Telegram și-au văzut fiul cu mâinile legate într-o camionetă.
Shelly shem Tov: „Fiul meu are astm, nu respiră bine și mă gândesc întruna că Omer e acolo și are nevoie de inhalator. E primul lucru care ar trebui făcut pentru el".
Dacă pentru cei răpiți mai e loc de speranță, rudele celor masacrați se văd siliți să se împace cu ideea suferințelor greu de imaginat îndurate de cei dragi în ultimele lor clipe de viață. Unuia dintre voluntarii care intervin pentru recuperarea rămășițelor după atentate teroriste, i se frânge glasul când povestește atrocitățile comise de Hamas în comunitățile devastate.
R: Pe drum drumul spre Beeri ați găsit un adăpost în care erau 20 de oameni arși de vii.
Yossi landau, voluntar Zaka: „Când am ajuns acolo i-am găsit îmbrățișați. Când cineva moare în asemenea condiții suferă enorm”.
În kibuțul Beeri, unde au fost uciși peste 100 de bărbați, femei și copii, Yossi landau a descoperit scene insuportabile.
Yossi Landau, voluntar Zaka: „Fuseseră torturați și ne putem întreba cine a fost torturat primul. Copiii au privit în timp ce le erau torturați părinții, ori invers? La sfârșit, (teroriștii) au tras tuturor câte un glonț în spate".
La peste două săptămâni de la măcel, legiștii israelieni încă nu au încheiat identificarea tuturor victimelor.