Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine este Giorgia Meloni, desemnată prima femeie prim-ministru din istoria Italiei

La 21 octombrie 2022, Giorgia Meloni, preşedinta partidului Fratelli d'Italia, învingător în alegerile legislative, a fost desemnată să formeze guvernul de către preşedintele republicii Sergio Mattarella.

Giorgia Meloni s-a născut la 15 ianuarie 1977, la Roma, potrivit biografiei publicate pe https://biografieonline.it, scrie Agerpres.

A absolvit în 1996 cursuri de filologie în cadrul Institutului Amerigo Vespucci, conform www.comune.roma.it.

A început cariera politică în 1992, în urma masacrului din Via D'Amelio soldat cu moartea unui judecător, aderând la ramura de tineret a Mişcării Sociale Naţionale - Dreapta Naţională (Movimento Sociale Italiano - Destra Nazionale). A fondat organizaţia de tineret ''Gli Antenati'', principala forţă care contesta proiectul de reformă din educaţie iniţiat de ministrul de resort din acea perioadă Rosa Russo Iervolino. Între 1996 şi 2000 a fost coordonator naţional al mişcării Acţiunea Studenţească (''Azione Studentesca''), potrivit surselor citate.

Între 1998 şi 2002, a fost consilier al Provinciei Roma reprezentând partidul Alianţa Naţională (''Alleanza Nazionale'').

Citește și
giorgia meloni
Meloni, mesaj clar după ce Berlusconi a spus că acțiunile lui Zelenski au obligat Rusia să invadeze Ucraina

A fost membru al comitetului naţional al mişcării de tineret ''Azione Giovani'' (2001-2004), din cadrul Alianţei Naţionale, iar în 2004, a fost aleasă preşedinte al mişcării, indică www.giorgiameloni.it.

În 2006, a fost aleasă în Camera Deputaţilor, pe lista Alianţei Naţionale, în colegiul 1 Lazio. Între 2006 şi 2008 a fost vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor şi preşedintă a Comisiei de Comunicaţii şi Informaţii Externe.

În 2008, a fost aleasă deputat pe lista partidului Poporul pentru Libertate (''Popolo della Liberta'').

În perioada mai 2008 - noiembrie 2011, a deţinut funcţia de ministru al Tineretului, devenind la vârsta de 31 de ani cel mai tânăr ministru din istoria Italiei, în cadrul guvernului condus de Silvio Berlusconi.

Între 2009 şi 2012 a condus mişcarea de tineret ''Giovane Italia'' din cadrul partidului Poporul pentru Libertate.

În 2012, a părăsit partidul Poporul pentru Libertate pentru a fonda, alături de Guido Crosetto şi Ignazio La Russa, mişcarea naţională de centru-dreapta Fratelli d'Italia (''Fratelli d'Italia - Centrodestra nazionale'' - FdI), conform www.giorgiameloni.it.

În 2013, a fost aleasă în Camera Deputaţilor pe lista formaţiunii Fratelli d'Italia. La 3 aprilie 2013, a fost aleasă lider al grupului FdI din Camera Deputaţilor.

La 8 martie 2014, în urma candidaturii la alegerile primare din cadrul formaţiunii Fraţii Italiei - Alianţa Naţională (FdI-An), a fost aleasă preşedintă a formaţiunii în cadrul Congresului din Fiuggi.

La 21 aprilie 2016, şi-a lansat candidatura pentru Primăria Romei. În alegerile locale, a obţinut 20,6% din voturi şi a fost aleasă în Adunarea Capitolină, deţinând poziţia de preşedinte al grupului "Con Giorgia", în mandatul 2016-2021.

În decembrie 2017, la Congresul Naţional al formaţiunii Fratelli d'Italia, desfăşurat la Trieste, a fost confirmată preşedintă a mişcării.

În septembrie 2020, este aleasă în mod unanim preşedintă a Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), familie politică ce reuneşte peste 40 de partide şi este reprezentată în Parlamentul European.

La alegerile parlamentare din 25 septembrie 2022, Fratelli d'Italia, condus de Georgia Meloni, obţine un rezultat istoric, 26% din voturile exprimate.

Giorgia Meloni a publicat două cărţi: ''Noi Crediamo, viaggio nella meglio gioventu d'Italia'' (2011) şi ''Io sono Giorgia. Le mie radici, le mie idee''

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult