Cine este femeia care a cheltuit 16 milioane de £ la celebrul magazin Harrods
Galerie foto
Zamira Hajiyeva a ajuns una dintre țintele noii legi anticorupție din Marea Britanie. Femeia de 55 de ani a cheltuit pe durata a 10 ani 16 milioane de lire sterline doar la magazinul de lux Harrods. Originară din Azerbaijan, Zamira Hajiyeva este soția unui fost bancher. Într-o singură zi, Zamira a cheltuit 150.000 de lire sterline la faimosul magazin. Femeia a pierdut procesul prin care solicita să rămâna anonimă după ce presa britanică a cerut ca publicul să știe toate detaliile din acest caz. Zamira riscă să piardă casa de 15 milioane de lire de lângă Londra dacă nu poate dovedi sursa averii ei în fața judecătorilor britanici. În baza unui ordin judecătoresc numit în regat Unexplained Wealth Order, Zamira și soțul ei Jahangir Hajiyev trebuie să explice judecătorilor de unde au avut bani pentru a cumpăra casa imensă din cartierul londonez, exclusivist, Knightsbridge.
Legea, o premieră în Regatul Unit, are scopul de a-i depista pe oficialii străini suspecți de corupție care ar fi spălat în Marea Britanie bani furați. Soțul Zamirei, Jahangir Hajiyev a fost director la Banca Internațională din Azerbaijan. În 2016 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă și delapidare cu un prejudiciu de zeci de milioane de lire.
Soția sa a cheltuit o mică avere la Harrods pe durata a 10 ani. Doar într-o singură zi a cumpărat produse Boucheron în valoare de 150.000 de lire. Cu o altă ocazie a cheltuit 100.000 de lire pe bijuterii Cartier. În total, la cursul actual, suma cheltuită de femeie pe durata a 10 ani la faimosul magazin se ridică la 42 milioane de dolari, potrivit BBC.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!