Cine este bărbatul care a reușit să intre în contact cu membrii tribului indian care au ucis un american

trib
BBC/TN PANDIT

Tribul Sentinelese, care a intrat în atenția publicului de pe tot mapamondul după ce un american a fost ucis de câțiva membri, a fost descris în detaliu de un antropolog indian care le-a studiat comportamentul timp de 10 ani.

T N Pandit, în calitate de șef regional pentru Ministerul Afacerilor Tribale din India, a vizitat comunitatea insulară izolată vreme de 10 ani.

Membrii tribului, care trăiesc în izolare aproape totală de zeci de mii de ani, au ajuns în atenția publică global săptămâna trecută, după ce un american în vârstă de 27 de ani a fost ucis în timp ce încerca să intre în contact cu aceștia.

Pandit, acum în vârstă de 84 de ani, spune din experiența sa că grupul este în mare parte ”iubitor de pace” și crede că reputația lor înfricoșătoare este nedreaptă.

În timpul interacțiunilor noastre ne-au amenințat, dar nu a ajuns niciodată la un punct în care au ucis sau au rănit pe cineva. Ori de câte ori s-au agitat, am pășit înapoi. Sunt trist pentru moartea acestui tânăr care a venit tocmai din America, dar a făcut o greșeală, a avut destule șanse să se salveze, dar a continuat, plătind cu prețul vieții”, a precizat antropologul, potrivit BBC.

Citește și
John Allen Chau
Ultimele mesaje transmise de pastorul american înainte de a fi ucis cu săgeți de băștinași. ”Doamne, nu vreau să mor”

Pandit a început să viziteze insula indiană North Sentinel, locuită exclusiv de acest trib, în 1967, făcând parte dintr-un grup de expediție. Inițial, membrii tribului s-au ascuns în junglă de vizitatorii nepoftiți, apoi au început să atace cu săgeți. Antropologul a precizat că cei care merg în expediție în astfel de locuri trebuie să aibă cu el o serie de obiecte cu care să-i atraga pe sălbatici.

După mai multe expediții în care încercau să stabilească un contact cu membrii tribului, prima lor interacțiune reală a fost abia în 1991, când aceștia au ieșit și s-au apropiat pașnic de ei.

Am fost nedumerit de ce ne-au permis. A fost decizia lor de a ne întâlni și întâlnirea a avut loc în condițiile lor. Nu ni s-a permis să ne îndreptăm spre insulă. Am stat în bărci și le-am împărțit nucă de cocos și alte daruri”, povestește antropologul.

Pandit spune că mereu era extrem de precaut atunci când se afla în imediata apropiere a lor. Acesta a mai precizat că a încercat, atunci când au avut contact, să comunice cu ei prin semne, însă erau extrem de preocupați de darurile primite și nu de o discuție.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Trupul americanului ucis de un trib izolat a fost localizat, dar nu poate fi recuperat. Care este motivul
Trupul americanului ucis de un trib izolat a fost localizat, dar nu poate fi recuperat. Care este motivul

Poliţia indiană şi un grup de experţi în antropologie întâmpină dificultăţi serioase în tentativele lor de a recupera cadavrul unui misionar american care a fost ucis săptămâna trecută de un trib străvechi, informează DPA şi AFP, conform Agerpres.

Ultimele mesaje transmise de pastorul american înainte de a fi ucis cu săgeți de băștinași. ”Doamne, nu vreau să mor”
Ultimele mesaje transmise de pastorul american înainte de a fi ucis cu săgeți de băștinași. ”Doamne, nu vreau să mor”

Pastorul american John Allen Chau, în vârstă de 27 de ani, a fost omorât de membrii unui trib - sentinelezii -, pe care voia să îi convertească la creștinism.

Mesajul bărbatului ucis de cel mai izolat trib din lume: ”Iisus vă iubește! Luați pește!”
Mesajul bărbatului ucis de cel mai izolat trib din lume: ”Iisus vă iubește! Luați pește!”

Din seria când ironia se întâlnește cu tragedia. Americanul ucis de ultimul trib pre-neolitic din lume voia să-i convertească la creștinism pe locuitorii de pe Insula Santinelei de Nord. Săgeata unui membru al tribului i-a lovit Biblia, relatează AFP.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.