Cine este atacatorul din Plymouth care a ucis cinci persoane. Mărturi cutremurătoare ale martorilor
Galerie foto
Înaintea incidentului, acesta a urcat pe youtube mai multe filmări tulburătoare. Într-unul dintre ele acesta se compară cu Terminatorul, celebrul personaj interpretat de Arnold Schwarzenegger.
„Este ca în Terminator, întreaga premisă a filmelor din seria Terminator este că totul este aranjat împotriva ta, nu există nicio speranță pentru umanitate. Suntem la un pas de extincție, aceste mașinării ucigașe sunt de neoprit, nu pot fi învinse. Dar totuși, omenirea încă încearcă să lupte până la capăt. Știu că este un film, dar îmi place să cred că uneori sunt Terminatorul”, a spus Davison, conform Daily Star.
Potrivit profilului său de Facebook, Davison s-a născut în Arizona, SUA.
Martorii povestesc că bărbatul a intrat într-o casă și a deschis focul asupra unei mame cu un copil, care ar avea în jur de cinci ani.
Apoi acesta ar fi fugit într-un parc din apropiere unde a deschis focul la întâmplare asupra trecătorilor, înainte ca poliția să închidă zona și să le ceară rezidenților să nu iasă din case.
Cinci persoane au fost ucise în atacul care a avut loc joi seară. Localnicii spun că au auzit primele focuri de armă înaintea orei 18:00.
Forţele de ordine şi echipele de salvare au fost solicitate pentru "un incident grav cu arme de foc" seara, într-o zonă rezidenţială a oraşului.
"Două femei şi doi bărbaţi au murit pe loc", a precizat Poliţia în noaptea de joi spre vineri, după ore de incertitudine. "Un alt bărbat, despre care credem că este atacatorul, a murit la faţa locului", potrivit News.ro.
O altă femeie preluată de la locul incidentului a murit la spital, a adăugat Poliţia.
"Credem că toţi au murit în urma rănilor cu armă de foc", au precizat forţele de ordine, subliniind că evenimentul nu are legătură cu terorismul.
La puţin timp după confirmarea bilanţului Poliţiei, deputatul local Luke Pollard a reacţionat pe Twitter asigurând că una dintre victime este "un copil de cel puţin 10 ani".
"Alte persoane rănite au fost preluate şi transportate la spital", a adăugat deputatul. "Nu există cuvinte să descrie această oroare. Condoleanţe familiilor".
Nu se ştie care este legătura dintre trăgător şi victime, precum şi despre ceea ce s-a întâmplat în acest oraş de 262.000 de locuitori situat în comitatul Devon.
"Poliţia vrea să precizeze că nu este un incident de natură teroristă", au adăugat forţele de ordine, care au subliniat că nu caută pe nimeni în legătură cu atacul. "Ancheta continuă", au asigurat poliţiştii.
Sharron, martor, care nu a acceptat să-şi dezvăluie decât prenumele la BBC, a spus că a auzit ţipete, urmate de împuşcături. "Bărbatul înarmat a spart uşa unei case şi a început să tragă", a spus ea. "El a ieşit din casă continuând să tragă asupra oamenilor în stradă".
Robert Pinkerton, un al doilea martor, a povestit postului de televiziune britanic că s-a întors la colţul străzii şi a "dat peste un tip cu pistol", îmbrăcat în negru.
Atacurile în masă rămân rare în Marea Britanie, unde ofiţerii de poliţie în mare parte nu poartă arme de foc, iar sud-vestul Angliei este o destinaţie turistică privilegiată, cunoscută ca o regiune liniştită a ţării.
Plymouth are cea mai mare bază navală din Europa occidentală, în special cu submarine nucleare şi impozante nave de război.