Cine este Armin Laschet, cel mai probabil succesor al Angelei Merkel în funcția de cancelar al Germaniei
El şi-a anunţat marţi decizia, după ce membrii din conducerea blocului conservator şi-au exprimat sprijinul pentru rivalul său într-un vot desfăşurat în cursul nopţii.
După ce decizia va fi confirmată oficial, Laschet va participa la alegeri din postura de candidat comun la poziţia de cancelar pentru blocul conservator, din care fac parte creştin-democraţii (CDU) conduşi de el şi Uniunea Creştin Socială (CSU) condusă de Soeder, potrivit Agerpres.
Blocul conservator este cel mai mare grup din parlament şi conduce în sondajele de opinie, astfel că Laschet este favorit să îi urmeze în funcţie Angelei Merkel, care se va retrage de la putere după mai mult de 15 ani.
Cine este Armin Lachet
Armin Laschet, în vârstă de 60 de ani, este premierul celui mai populat land german, Renania de nord-Westphalia.
În luna ianuarie a fost ales pentru a conduce CDU. A acumulat de atunci o serie de eşecuri, scrie Agerpres.
Propunerea sa de izolare severă, dar scurtă, pentru a reduce al treilea val de contagiune a stârnit critici şi chiar batjocură. Pentru oficialul ales în fruntea partidului, perceput de mult ca moştenitorul politic al Angelei Merkel, dificultatea este de a întruchipa atât continuitatea, cât şi reînnoirea.