Cine e atacatorul din Melbourne, care a dat cu mașina peste 19 trecători: droguri și probleme mintale
Galerie foto
Atacatorul în vârstă de 32 de ani este un australian de origine afgană, care are un trecut marcat de violenţe, consum de droguri şi probleme de sănătate mintală.
''În acest moment, nu avem vreo dovadă sau vreo informaţie care să indice o legătură cu terorismul'', a afirmat comisarul-şef al poliţiei din statul australian Victoria, Shane Patton, potrivit Agerpres.
Patru dintre persoanele rănite se află în stare critică, printre care un băiat de vârstă preşcolară.
Poliţiştii au arestat şi un bărbat în vârstă de 24 de ani care filma incidentul şi avea o geantă cu cuţite. Patton a precizat că este 'destul de probabil' ca acest individ să nu fi fost implicat în atac.
Incidentul s-a produs pe strada Flinders din cartierul financiar din centrul oraşului Melbourne. Autorităţile locale au instalat în zonă stâlpi de beton pentru a stopa atacurile cu vehicule, de tipul celor comise în Europa şi SUA în ultimii doi ani.
''Ne gândim la victime şi ne rugăm pentru ele, ca şi la lucrătorii din serviciile medicale de urgenţă care le tratează'', a scris premierul australian Malcolm Turnbull pe Twitter.
Începând din 2015, nivelul de alertă antiteroristă este 'ridicat', existând probabilitatea comiterii unor atacuri de către australieni care s-au radicalizat în Irak şi Siria.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 22-12-2017 10:12