Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cinci persoane, împuşcate mortal de „terorişti” într-un oraş din sud-vestul Iranului

Cinci persoane au fost împuşcate mortal de „terorişti” pe motociclete în oraşul Izeh, din sud-vestul Iranului, a anunţat miercuri agenţia de presă oficială Irna, citând un responsabil neprecizat.

Potrivit lui, „elemente teroriste şi înarmate” au venit la bordul a două motociclete într-o piaţă centrală din acest oraş al provinciei Khouzistan şi au deschis focul asupra manifestanţilor şi a agenţilor de securitate, omorând cinci persoane şi rănind zece, scrie AFP, citată de Agerpres.

Pe 26 octombrie, cel puţin 13 persoane au fost ucise la Shiraz într-un atentat revendicat de gruparea Stat Islamic (SI) şi comis în mausoleul lui Shah Cheragh, principalul sanctuar musulman şiit din sudul Iranului.

Acest atac s-a produs într-un moment în care Republica islamică este zguduită de un val de manifestaţii după moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, arestată de poliţia moravuri pentru încălcarea codului strict vestimentar al Iranului.

Zeci de persoane, în principal manifestanţi dar şi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise la începutul protestelor, potrivit autorităţilor.

Citește și
Parchetul General a publicat rechizitoriul din dosarul ”Revoluţiei”. Actul are 345 de pagini VEZI DOCUMENT
Rechizitoriu în dosarul „Revoluţiei”: Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989. DOCUMENT

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult