Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cinci influenceri care goneau cu un Lamborghini au ucis un copil de 5 ani. Cum se lăudau cu ce fac VIDEO

Cinci tineri influenceri care circulau cu viteză mare prin Roma, la bordul unei maşini sport marca Lamborghini, şi care se filmau pentru a posta pe reţele de socializare au ucis un copil în vârstă de cinci ani, relatează AFP.

Accidentul a avut loc miercuri, când un Lamborghini închiriat, la bordul căruia se aflau cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, a lovit o maşină de oraş în care se aflau o femeie şi cei doi copii ai acesteia.

Un băiat în vârstă de cinci ani a murit înainte să ajungă la spital. Femeia, în vârstă de 35 de ani, şi fiica sa, în vârstă de trei ani, au fost rănite, însă viaţa nu le este în pericol, potrivit News.

Poliţia a dechis o anchetă cu privire la omor din culpă împotriva şoferului în vârstă de 21 de ani - care a fost testat pozitiv de consum de canabis, potrivit agenţiei italiene de presă Ansa. Parchetul din Roma, contactat de AFP, nu a răspuns imediat.

Citește și
obezitate
Un influencer de 21 de ani a murit într-o tabără de slăbit, unde a încercat să dea jos cât mai repede 90 de kilograme

 

Unii dintre tinerii din maşină fac parte dintr-un grup de influenceri care difuzează pe reţele de socializare înregistrări video ale activităţilor lor sportive sau recreative.

Ei au peste 600.000 de abonaţi pe YouTube, 260.000 pe TikTok şi 88.000 pe Instagram.

În ultima filmare înainte de a ucide copilul se lăudau și jigneau oamenii

Accidentul a avut loc în timp ce ei participau la o provocare care consta în a rula cu viteză mare în capitala italiană timp de peste 50 de ore.

Martori citaţi de presă declară că i-au văzut, de două-trei zile, în cartier, circulând şi cu 90-100 de km/h - cu mult peste viteza legal autorizată în Roma.

Într-o înregistrare prezentată drept ultima filmată de către tineri, unul dintre ei urcă la bordul unui Lamborghini albastru şi lăudându-se în faţa camerei de luat imagini.

”Tu dă-te cu Smartul tău de mâna a doua la 300 de euro în supermarket, că a mea costă un miliard”, spunea el.

Accidentul şi uciderea copilului în vârstă de cinci ani au provocat reacţii politice aspre.

”Împotriva unei asemenea prostii nu putem face nimic”

”Putem să propunem şi să adoptăm un nou Cod Rutier care să îmbunătăţească educaţia, controalele şi sancţiunile. Însă împotriva unei asemenea prostii nu putem face nimic”, a denunţat vicepremierul Matteo Salvini, ministru al Transporturilor.

 

Navigatori pe Internet au condamnat faptele tinerilor pe canalul acestora de YouTube.

”Aveţi decenţa să închideţi acest canal, din respect faţă de familia pe care aţi distrus-o”, le scrie unul dintre ei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult