Cinci copii lăsați singuri acasă au murit, în urma unui incendiu. Mama lor a încercat să îi salveze
31-10-2024 |
15:30
Cinci copii care au fost lăsați singuri într-un apartament din Illinois au murit, în urma unui incendiu.
Echipajele de pompieri sosite la fața locului au găsit doi dintre copii morți într-un dormitor. Ceilalți trei copii au fost găsiți inconștienți pe podeaua din bucătărie, conform ABC News.
Doi dintre ei au fost declarați morți când au fost scoși din apartament, după cum a anunțat George McClellan, șeful pompierilor din East St. Louis.
Cel de-al cincilea copil a fost dus la spital, dar nu a putut fi salvat. Cei cinci copii aveau vârste între doi și nouă ani și erau din aceeași familie.
Mama copiilor plecase pentru a lua pe cineva de la slujbă, iar când s-a întors, apartamentul era cuprins de flăcări. Femeia a intrat în clădire de mai multe ori încercând să salveze copiii.
Nu se cunoaște deocamdată cauza incendiului.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult