Modifica setarile cookie
Toate categoriile

China şi-a propus să vaccineze împotriva Covid-19 40% din populaţie până la finalul lui iulie

China şi-a propus să vaccineze cu cel puţin o doză 40% din populaţia sa împotriva COVID-19 până la finalul lunii iulie, a declarat marţi, pentru Reuters, un expert chinez implicat în răspunsul Beijingului la pandemie.

Zhong Nanshan a afirmat că în prezent în China rata dozelor de vaccin administrat la 100 de persoane este 3,56, mult mai redusă decât în Israel, Emiratele Arabe Unite şi SUA.

Într-o conferinţă online organizată de Universitatea Tsinghua din China şi Institutul Brookings din SUA, Zhong a spus că ţinta este vaccinarea a 40% din populaţia chineză până la finalul lui iunie. Totuşi, într-o declaraţie făcută marţi pentru Reuters, el a revenit, precizând că acest obiectiv ar urma să fie atins în luna iulie, după ce a luat în calcul proporţia persoanelor care nu doresc să se vaccineze.

Rata de 40% până la sfârşitul lui iulie va include persoanele care au primit fie o doză, fie două doze de vaccin.

Trei dintre vaccinurile anti-COVID-19 produse şi aprobate în China necesită administrarea în două doze, iar cel de-al patrulea vaccin doar într-o singură doză.

Citește și
Orașul chinez Putian, „capitala” pantofilor sport contrafăcuți. Ce au descoperit jurnaliștii sub acoperire
Orașul chinez Putian, „capitala” pantofilor sport contrafăcuți. Ce au descoperit jurnaliștii sub acoperire

Până la 28 februarie, China a administrat 50,52 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinul produs de Sinovac este utilizat în campaniile de vaccinare din Brazilia, Turcia şi Indonezia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult