China preia 9 firme care au legătură cu un miliardar dispărut în 2017
Xiao Jianhua este un om de afaceri chinez, născut în Canada, care a fost unul dintre liderii studenților în timpul protestelor pentru democrație din 1989. El a ajuns să dețină o avere estimată la peste 8 miliarde de dolari și era considerat printre cei mai bogați oameni din China.
În urma episodului din 2017, Xiao Jianhua nu a mai fost văzut niciodată în public. South China Morning Post scrie că ar fi închis în China, unde așteaptă să fie judecat pentru mită și alte infracțiuni de ordin financiar.
Comisia care reglementează activitatea în domeniul bancar în China a anunțat că mai multe firme care au legătură cu o mare companie, Tommorow Group, care era condusă de Xiao Jianhua, vor fi controlate de stat.
Printre numele care apar pe listă sunt Huaxia Life, Tianan Life Insurance, Tianan Property Insurance, New Times Trust, Yi'An Property Insurance și New China Trust, firme care apăreau ca aparținând omului de afaceri chinez, în 2017, potrivit New Fortune Magazine.
Comisia din China a precizat că măsura a fost luată pentru că au ascuns identitatea ultimului proprietar și pentru proasta conducere.
”Piesele cheie din imperiul lui Xiao Jianhua au fost preluate una câte una, închise sau vândute”, mai scrie South China Morning Post.