China este împotriva excluderii Rusiei din G20. Putin vrea să participe la următorul summit
"Rusia este un stat membru important (al G20), niciun membru nu are dreptul să excludă un alt stat", a declarat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a evocat marţi o posibilă excludere a preşedintelui rus Vladimir Putin din G20, al cărui summit viitor este programat în Indonezia la sfârşitul anului.
"În privinţa G20, voi spune doar atât: noi considerăm că Rusia nu se poate comporta în instituţiile internaţionale şi în comunitatea internaţională ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic", a declarat Sullivan, potrivit Agerpres.
"Dar, în ce priveşte instituţii precise şi decizii precise, am dori să avem consultări cu aliaţii noştri, cu partenerii din aceste instituţii înainte de a ne pronunţa", a adăugat el, înaintea reuniunilor NATO, G7 şi a summitului UE la care preşedintele Joe Biden va participa joi, la Bruxelles, şi de la care se aşteaptă noi sancţiuni contra Rusiei.
Potrivit Reuters, preşedintele Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 găzduit de Indonezia, a declarat miercuri ambasadoarea Rusiei la Jakarta, Liudmila Vorobiova, în urma apelurilor unor membri ca ţara să fie exclusă din grup.