China convoacă diplomaţii europeni acreditaţi la Beijing pentru a protesta faţă de declaraţiile emise de G7 şi UE
Ministerul chinez de Externe a anunţat, vineri, că viceministrul Deng Li a făcut „reprezentări solemne” cu privire la ceea ce el a numit „interferenţă nechibzuită în afacerile interne ale Chinei”.
China a trimis nave marine şi avioane de război şi a lansat rachete în strâmtoarea Taiwan, ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, pe care China îl consideră propriul teritoriu, care va fi anexat cu forţa, dacă este necesar.
Pe coasta chineză, vizavi de Taiwan, turiştii s-au adunat vineri pentru a privi aeronavele militare care se îndreaptă spre zona de exerciţii. Puteau fi auzite avioane de luptă zburând deasupra capului, iar turiştii făceau fotografii scandând „Să luăm Taiwanul înapoi”, în timp ce admirau apele albastre ale strâmtorii Taiwan din insula Pingtan, un loc pitoresc popular.
China a trimis nave militare şi avioane de război peste linia mediană a strâmtorii Taiwan vineri dimineaţa, a precizat Ministerul taiwanez al Apărării. Astfel, navele şi avioanele au traversat zona tampon neoficială dintre China şi Taiwan.
Cinci dintre rachetele lansate de China la începutul exerciţiilor militare, joi, au aterizat în zona economică exclusivă a Japoniei de lângă Hateruma, o insulă aflată la sud de principalele insule japoneze, a declarat ministrul japonez al Apărării, Nobuo Kishi.
El a spus că lansarea rachetelor reprezintă „ameninţări serioase la adresa securităţii naţionale a Japoniei şi a siguranţei poporului japonez”.
Ministerul japonez al Apărării a precizat ulterior că celelalte patru rachete, lansate de pe coasta de sud-est a Chinei, Fujian, au zburat deasupra Taiwanului.
Premierul japonez Fumio Kishida a declarat, vineri, că exerciţiile militare ale Chinei care vizează Taiwan reprezintă o „problemă gravă” care ameninţă pacea şi securitatea regională.
Nancy Pelosi a afirmat la Tokyo, în ultima vizită din turneul său asiatic, că Beijingul nu poate împiedica oficialii americani să viziteze Taiwanul.
De asemenea, Kishida a spus în urma mic-dejunului cu Pelosi şi delegaţia americană că lansările de rachete trebuie „oprite imediat”.