China anunţă că a efectuat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului pe fondul vizitei delegaţiei Congresului SUA
„Pe 15 august, Armata Populară de Eliberare a organizat o operaţiune de patrulare comună cu mai multe servicii de pregătire pentru luptă şi exerciţii de luptă în spaţiul maritim şi aerian din jurul Taiwanului”, se arată într-un comunicat emis de comandamentul Armatei de Eliberare.
Noua demonstraţie vine în timp ce o delegaţie de congresmeni americani a sosit, duminică, în Taiwan pentru o vizită neanunţată, potrivit unei surse diplomatice americane de pe insulă.
Cei cinci diplomaţi americani, un senator şi patru reprezentanţi, democraţi şi republicani, sunt aşteptaţi să rămână pe insulă până luni, potrivit Institutului American din Taiwan, ambasada de facto a Statelor Unite.
Cu câteva zile mai devreme, China a organizat cele mai ample manevre militare efectuate vreodată de Beijing în jurul Taiwanului, drept răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane, Nancy Pelosi.
Astfel, Taipeiul a acuzat Beijingul că a folosit vizita ca pretext pentru a practica o invazie. Ca răspuns, Statele Unite şi-au reafirmat angajamentul faţă de regiune.