China admite că vaccinurile sale anti-Covid au o eficiență redusă
Vaccinurile chineze „nu au rate de protecție foarte mari”, a declarat, sâmbătă, într-o conferință susținută în orașul Chengdu, directorul Centrului pentru Controlul Bolilor din China, Gao Fu, conform Associated Press.
În acest context, pentru a crește eficiența serurilor, autoritățile chineze iau în considerare combinarea acestora.
Beijingul a distribuit sute de milioane de doze de vaccinuri în alte țări și a încercat, în același timp, să pună la îndoială eficacitatea serurilor occidentale.
„Acum se anlizează oficial dacă ar trebui să folosim vaccinuri din diferite linii tehnice pentru procesul de imunizare”, a mai spus Gao.
Cercetătorii din Brazilia au descoperit că rata de eficacitate a vaccinului Sinovac, dezvoltat în China, în prevenirea infecțiilor simptomatice, este de până la 50,4%. În schimb, s-a constatat că serul de la Pfizer are o eficiență de 97%.
Cu toate acestea, autoritățile de la Beijing nu au permis până acum utilizarea vreunui vaccin străin pe teritoriul Chinei, țară în care coronavirusul a apărut la sfârșitul anului 2019.
Gao nu a oferit detalii cu privire la posibilele schimbări de strategie, dar a menționat ARN-mesager, o tehnică experimentală folosită anterior de dezvoltatorii de vaccinuri din Occident, în timp ce producătorii de seruri din China au folosit tehnologia tradițională.
„Toată lumea ar trebui să ia în considerare beneficiile pe care le pot aduce vaccinurile ARN-mesager pentru omenire”, a afirmat Gao, care, în trecut, a pus la îndoială siguranța oferită de serurile dezvoltate prin această tehnologie.
De asemenea, mass-media de stat chineză și site-urile de sănătate și știință au pus la îndoială siguranța și eficacitatea vaccinului Pfizer, care folosește ARN-mesager.
Sursa: Associated Press
Etichete: China , vaccin covid-19 , sinovac
Dată publicare: 11-04-2021 12:11