Modifica setarile cookie
Toate categoriile

China a trecut la amenințări. "Vom acționa cu determinare și forță". Ținta Beijingului

Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, a declarat, duminică, în Singapore, că Beijingul ''va acţiona cu determinare şi forţă'' pentru a împiedica independenţa Taiwanului, cerând în acelaşi timp mai multe comunicaţii militare cu SUA, transmite AFP.

Ministrul Dong s-a adresat Dialogului Shangri-La, un forum major de securitate, unde s-a întâlnit vineri cu omologul său american, Lloyd Austin, pentru primele discuţii substanţiale din ultimele 18 luni.

''Noi am fost întotdeauna deschişi schimburilor şi cooperării, dar aceasta necesită ca cele două părţi să se întâlnească la jumătatea drumului'', a declarat Dong Jun.

''Credem că avem nevoie de mai multe schimburi tocmai pentru că există diferende între armatele noastre'', a adăugat el.

Cei doi miniştri au avut vineri o întrevedere de peste o oră. La final, Austin a declarat că discuţiile telefonice între comandamentele militare ale SUA şi Chinei vor fi reluate ''în lunile următoare''.

Citește și
China, armata, soldati
China ”sfătuieşte” comunitatea internaţională ”să înceteze să se mai amestece” în treburile Hong Kong-ului

La rândul său, Beijingul a salutat ''stabilizarea'' relaţiilor dintre cele două ţări.

Duminică, ministrul Dong a subliniat însă şi determinarea Chinei de a apăra suveranitatea pe care o revendică asupra Taiwanului.

''Armata Populară de Eliberare a Chinei a fost întotdeauna o forţă indestructibilă şi puternică în apărarea unificării patriei şi va acţiona în orice moment cu determinare şi forţă pentru a frâna independenţa Taiwanului şi a face astfel încât aceasta să nu reuşească niciodată în tentativele sale'', a spus Dong.

El a avertizat că reţinerea dovedită de Beijing în Marea Chinei de Sud are ''limite'', referindu-se la o serie de incidente între nave chineze şi filipineze într-o zonă disputată.

''China a dat dovadă de reţinere suficientă în faţa încălcărilor drepturilor şi a provocărilor, însă există limite la aceasta'', a declarat responsabilul chinez.

Nave ale pazei de coastă chineze au folosit tunuri cu apă împotriva unor vase filipineze de mai multe ori în ape pe care Beijingul le revendică aproape integral, şi câţiva soldaţi filipinezi au fost răniţi în coliziuni, menţionează AFP.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult