China a cenzurat evenimentul de comemorare a manifestațiilor pro-democratice din 1989
Your browser doesn't support HTML5 video.
Masacrul din urmă cu exact 30 de ani a fost comemorat în întreaga lume, însă nu şi în China, unde orice menţiune a evenimentului este cenzurată.
Şeful diplomaţiei americane a deplâns spulberarea speranţelor care i-au scos în stradă, în 1989, pe studenţii chinezi şi a criticat puterea de la Beijing pentru că nu tolerează nicio disidenţă.
După 30 de ani, evenimentele sunt rememorate datorită imaginilor zguduitoare. În 1989 timp de 7 săptămâni, piaţa Tiananmen a fost ocupată de demonstranţi care cereau o deschidere democratică a regimului comunist.
În noaptea de 3 spre 4 iunie 1989, regimul a trimis în piaţa trupe şi blindate, iar manifestaţiile paşnice au lăsat loc haosului şi violențelor. Sute de oameni, dacă nu chiar mii, au fost ucişi. Un bilanţ oficial nu a fost niciodată făcut public.
Matt Rivers, corespondent CNN: "Conducătorii chinezi vor ca lumea să uite că aici s-a întâmplat ceva rău, vor să șteargă protestele și înăbușirea lor violentă din cărțile de istorie. Au început acest proces cu propria populație."
Protestele şi înăbuşirea lor nu apar în manualele de istorie şi nu există memoriale închinate victimelor. Pe internetul din China controlat de stat tot ce are legătură cu manifestările pro-democratice este cenzurat. Guvernul chinez pretinde că o atrocitate definitorie pentru secolul trecut pur şi simplu nu a existat.
Fang Zheng şi-a pierdut picioarele când a trecut un tanc peste el. Din punctul lui de vedere, pentru partidul comunist chinez simpla menţionare a intervenţiei în forţa ameninţa chiar legitimitatea regimului. Mai mult decât atât, în China s-au înmulţit recent actele de represiune: sute de avocaţi pentru drepturile omului au fost arestaţi, disidenţii sunt închişi fără procese, internetul şi presa sunt supuse unei cenzuri drastice.
Fang Zheng, protestatar în Piaţa Tiananmen: "În ultimii ani, sub conducerea președintelui Xi Jinping, situația politică s-a înrăutățit."
Poate că scena emblematică a evenimentelor din urmă cu 30 de ani este acest tânăr stand în faţa unei coloane de tancuri, încercând să le blocheze înaintarea cu trupul său. Gestul faimosului "Tank Man" este omagiat în întreaga lume, prin mărturii şi expoziţii. Cea mai mare ceremonie de comemorare a evenimentelor din piaţa Tiananmen a avut loc anul acesta în Hong Kong. Aproape 200.000 de oameni s-au rugat în memoria victimelor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!