Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cetățenii SUA nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul

Cetățenii americani nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul. Turiștii din Statele Unite vor fi nevoiți să se înscrie în viitorul Sistem European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS).  

Mai mult, turiștii americani care vor dori să călătorească în țările UE din spațiul Schengen trebuie să plătească o taxă.

Conform CNN, din luna mai 2023, americanii trebuie să obțină autorizație de călătorie pentru a vizita Uniunea Europeană. Cetățenii din 60 de state și-au pierdut libertatea de mișcare odată cu implementarea ETIAS.

Lista completă a țărilor ai căror cetățeni vor trebui să completeze formularul ETIAS poate fi consultată AICI.

Ce este ETIAS?

ETIAS (European Travel Information and Authorization System) este „sistemul european de informații și autorizații de călătorie” care trebuia lansat de Uniunea Europeană la sfârșitul anului 2022. ETIAS nu este o „viză de călătorie”, însă cetățenii care nu sunt rezidenți ai UE au nevoie de acest document pentru a călători în țările membre.

Citește și
Viza SUA
Alegerile din SUA ne-ar putea afecta direct. Care sunt sansele ca romanii sa calatoreasca in America fara viza

ETIAS este practic un sistem similar cu Visa Waiver din SUA și se va aplica pentru cetățenii americani și pentru cetățenii din peste 60 de ţări (Australia, Noua Zeelandă, Canada, SUA).

ETIAS se va aplica cetățenilor din statele non-UE care pot intra în spațiul european fără viză, dar care vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în prealabil prin intermediul unei cereri online. Procedura de a obține această „autorizație de călătorie” este mai rapidă, se face online și nu necesită informații biometrice, spre deosebire de viză.

Pe lângă completarea datelor din cerere, cetățenii străini trebuie să plătească o taxă de 7 euro.

Ce conține o cerere ETIAS?

Autorizația ETIAS va reprezenta o condiție obligatorie pentru admiterea în spațiul Schengen a cetățenilor non-UE. Conform reprezentanților UE, introducerea ETIAS are drept scop îmbunătățirea securității interne și prevenirea imigrației ilegale, protejarea sănătății publice și reducerea întârzierilor la frontieră prin identificarea persoanelor care ar putea reprezenta un risc în unul dintre aceste domenii, înainte ca acestea să ajungă la frontierele externe.

Citește și Tânără salvată din apele râului Moldova, unde a mers la scăldat. Fratele ei, căutat de pompieri cu o barcă

Informațiile prezentate în fiecare cerere vor fi prelucrate în mod automat în raport cu alte baze de date relevante ale UE și ale Interpolului pentru a stabili dacă există motive pentru a refuza autorizația de călătorie.

Dacă nu sunt identificate rezultate pozitive sau elemente care necesită o analiză suplimentară, autorizația de călătorie va fi eliberată în mod automat și rapid. Se estimează că acesta va fi cazul pentru majoritatea cererilor.

În cazul în care există un rezultat pozitiv sau un element care necesită analiză, cererea va fi prelucrată manual de către autoritățile competente.

Autorizația de călătorie este valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a documentului de călătorie înregistrat în timpul introducerii cererii, oricare dintre acestea survine mai întâi.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult