Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cerere uriașă pentru temutele drone Bayraktar TB2. Producătorul turc are o listă de așteptare de trei ani | GALERIE FOTO

Baykar, celebrul producător turc de drone care a furnizat vehicule aeriene fără pilot la bord folosite de Ucraina împotriva invaziei rusești, spune că cererea a crescut atât de mult încât are o listă de așteptare de trei ani.

Haluk Bayraktar, directorul general al firmei turcești de apărare Baykar, a declarat într-un interviu acordat fundației ucrainene Come Back Alive că, în prezent, compania are capacitatea de producție pentru a construi 20 de drone Bayraktar TB2 pe lună, dar dorește să mărească această capacitate cu o nouă unitate în Ucraina, pe care a acceptat să o construiască anul trecut, potrivit Insider.

"Vedem Ucraina ca pe partenerul nostru strategic", a declarat Bayraktar, adăugând că societatea s-a angajat deja în construirea fabricii ucrainene.

"Noi ne-am angajat în construirea unei fabrici în Ucraina, a unui centru de cercetare și a unui centru de excelență în producție, unde am dorit să construim toate sistemele", a spus el.

Alte două modele de drone Bayraktar vor fi fabricate în Ucraina

Bayraktar a declarat pentru fundația Come Back Alive că o creștere bruscă a cererii pentru UAV-urile companiei a însemnat că aceasta a fost "rezervată pentru aproximativ 3 ani".

Citește și
vladimir putin, afp
Vladimir Putin anunță că Rusia este pregătită să ofere arme aliaților săi din Africa și America de Sud

"Pe măsură ce aceste sisteme s-au dovedit a fi decisive, tot mai multe țări sunt interesate de ele", a spus el.

Dronele Baykar, în special faimoasele sale drone Bayraktar TB2, au dobândit un statut legendar în Ucraina după ce au fost folosite la începutul campaniei pentru a distruge un număr mare de vehicule rusești. Popularitatea lor a inspirat chiar și un cântec popular viral.

Bayraktar TB2-urile au căpătat un rol proeminent în eforturile armetei Ucrainei de a se apăra împotriva Rusiei, fiind decisive în distrugerea tancurilor și vehiculelor blindate rusești.

Baykar a declarat fundației că dorește ca uzina din Ucraina să fabrice aceste drone împreună cu celelalte modele ale sale - Bayraktar Akıncı și Bayraktar Kizilelma.

În iunie, compania a donat Ucrainei trei drone Bayraktar TB2, după ce a refuzat 20 de milioane de dolari din fonduri crowdfunding. Compania a cerut ca fondurile să fie redirecționate către "poporul luptător din Ucraina".

Deși au reprezentat o parte esențială a răspunsului militar al Ucrainei față de Rusia, experții au declarat pentru Insider că dronele turcești au devenit mai puțin eficiente pe măsură ce forțele rusești își intensifică apărarea aeriană și războiul electronic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult