Un tânăr american a ucis mai multe femei din saloane de masaj asiatice și acuză „o dependență sexuală”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Dintre victime, şase erau femei cu origini asiatice, cele mai multe coreene. Crimele au fost comise, crede poliţia, de acelaşi individ. Suspectul, un bărbat de 21 de ani, a fost arestat.
Primul atac cu armă de foc a fost semnalat în jurul orei 5 după amiază, la un centru SPA intitulat "Youngs Asian Massage", într-o suburbie din oraşul Atlanta. Două persoane au fost ucise pe loc, iar din cele trei grav rănite, duse la spital, două nu au supravieţuit.
După mai puţin de o oră, poliţia a fost chemată pentru ceea ce părea a fi "un jaf în desfăşurare" într-un loc denumit "Gold SPA", de data aceasta chiar în Atlanta, în partea de nord-est a oraşului. Acolo au fost găsite trei femei împuşcate mortal.
Poliţia crede că autorul atacului - identificat ulterior după imaginile de la camerele de supraveghere - a traversat strada şi a mai ucis o femeie, la Aromatherapy.
Seulul a confirmat, ulterior, că patru dintre cele şase femei ucise aveau origine sud-coreană.
Suspectul Robert Aaron Long, din Woodstock, Georgia, a fost urmărit şi arestat undeva la 240 de kilometri de Atlanta. Bărbatul a susţinut că nu a acţionat dintr-o motivaţie rasistă, ci ca urmare a unei ''dependenţe sexuale'' pentru care el acuză aceste stabilimente că nu ar fi reuşit să i-o stăpânească, relatează agenţia EFE
Este ceea ce au declarat la o conferinţă de presă reprezentanţi ai autorităţilor locale, după ce FBI l-a interogat pe Robert Aaron Long. El frecventa saloanele de masaj şi ''le acuza că îi ofereau o formă de menţinere activă a dependenţei sexuale'', explică Jay Baker, un ofiţer implicat în anchetă.
Totuşi, autorităţile americane încă nu exclud complet o motivaţie rasistă şi în acest caz, în pofida declaraţiilor suspectului.
3.800 de crime sau violenţe împotriva unor americani de origine asiatică înregistrate în ultimul an
Dacă ancheta în acest triplu atac este încă la început, fapt este că agresiunile şi crimele motivate de ură împotriva americanilor de origine asiatică s-au înmulţit semnificativ în ultimele luni. Un agent de turism a fost bătut crunt pe când se întorcea la serviciu, după pauză de prânz.
Danny Yu Chang: „M-a împins şi m-a lovit. Mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, eram plin de sânge. Nici n-am apucat să-l văd pe atacator. Nu mi-a luat nimic, n-a fost un jaf, ci un atac xenofob.”
Valul de agresiuni este alimentat în primul rând de o teorie care îi acuză pe asiatici de răspândirea Covid-19.