Cel puţin nouă morţi în urma unei alunecări de teren în El Salvador: 40 de case au ajuns sub pământ
Galerie foto
Circa 40 de case au fost îngropate sub pământ în momentul în care versanţii vulcanului San Salvador au început să se prăbuşească după precipitaţii abundente.
Cele şapte persoane rănite au fost transportate la spital, dintre care două se află în stare critică. O persoană a fost dată dispărută, potrivit Agerpres.
Iniţial, zeci de persoane au fost considerate dispărute, însă cele mai multe au ajuns în locuri sigure la timp şi au raportat mai târziu autorităţilor, a declarat ministrul de Interne Mario Duran pe Twitter.
Preşedintele Nayib Bukele a trimis forţele armate în regiune. Soldaţi şi angajaţi ai Serviciului de protecţie civilă au folosit câini pentru a căuta victimele.
În America Centrală, alunecările de teren sunt soldate deseori cu morţi şi răniţi deoarece casele sunt adesea construite în zone cu risc ridicat, iar versanţii nu sunt asiguraţi în mod adecvat.