Cel puțin 11 morți și zeci de răniți, în urma atacurilor asupra unor biserici, în Indonezia
UPDATE 12.50: Bilanțul incidentului a fost revizuit. Autoritățile au anunțat că sunt cel puțin 11 morți și 40 de răniți.
Cele trei atacuri au fost comise în trei locuri diferite la interval de 10 minute, prima explozie producându-se la orele 07.30 (00.30 GMT), a precizat poliţia din Surabaya, al doilea oraş ca mărime din Indonezia, în estul Insulei Java, scrie Agerpres.
"Au avut loc atacuri împotriva a trei biserici", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Frans Barung Mangera, precizând că doi poliţişti se află printre răniţi. Aceste atacuri nu au fost revendicate.
Cel puţin unul dintre atacatorii care şi-au detonat bombele la biserica romano-catolică Santa Maria a fost ucis.
"Patru persoane au fost ucise la biserica Santa Maria", a mai afirmat Mangera, adăugând că alte patru şi-au pierdut viaţa în exterior.
Aceste atacuri au avut loc la câteva zile după ce un poliţist şi un deţinut au fost ucişi în cursul unor violente confruntări într-o închisoare de maximă securitate de la periferia capitalei Jakarta. Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat incidentul, dar poliţia indoneziană a respins implicarea acesteia.
Evenimentele de duminică intervin, de asemenea, la câteva zile după începutul Ramadanului în lumea musulmană.
Intoleranţa religioasă a crescut în ultimii ani în Indonezia, ţară cu 260 de milioane de locuitori dintre care aproape 90% sunt de confesiune musulmană, dar care numără şi minorităţi ca budişti, hinduşi şi mai ales creştini.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!