Cel puțin 3 morți, în urma prăbușirii unei clădiri în India. VIDEO
Cel puţin trei persoane au murit în urma incidentului, a informat miercuri poliţia, precizând că salvatorii caută încă persoane care ar putea fi prinse sub dărâmături, relatează Reuters.
Poliţia a precizat că clădirea care s-a prăbuşit marţi noaptea fusese construită în urmă cu câţiva ani şi nu părea să aibă prea mulţi ocupanţi, potrivit Agerpres.
"Am recuperat două cadavre, câte altele există este greu de spus. Dar oamenii din zonă ne spun că nu erau multe familii care se mutaseră în clădire şi că acolo trăiau în special muncitori în construcţii", a declarat inspectorul general de poliţie Ram Kumar.
Un organ de presă local a informat anterior că există temeri că cel puţin 50 de oameni ar fi prinşi sub dărâmături. Şeful pompierilor care au intervenit la faţa locului a declarat miercuri că cel puţin 12 muncitori erau în clădirea de şase etaje când aceasta s-a prăbuşit şi că există temeri că au fost prinşi sub dărâmături.
Un număr de 18 familii trăiau în clădirea cu patru etaje, potrivit canalului NDTV.
"Era în mod clar o clădire cu o structură de rezistenţă slabă", a spus Kumar despre imobilul cu şase etaje.
Noida este formată din mai multe zone rezidenţiale care au apărut în jurul capitalei Indiei în ultimul deceniu şi unde se află zeci de blocuri de locuit sau pentru spaţii de birouri, multe dintre ele neterminate din lipsă de fonduri sau în lipsa aprobărilor de la primărie.
În jur de 100 de persoane au fost implicate în operaţiunile de salvare care au durat toată noaptea, folosind macarale pentru a îndepărta dărâmăturile. O echipă canină trimisă pentru a căuta supravieţuitori nu au găsit niciunul, a declarat P.K. Srivastava, comandant al forţei naţionale de răspuns în caz de dezastre.