Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două persoane au ars de vii în protestele din Chile. Oamenii nu vor prețuri mai mari la metrou

Cel puţin trei persoane au murit într-un incendiu în Santiago de Chile în timpul protestelor care au izbucnit în oraş de luni, după ce preşedintele a anunţat majorarea preţului pentru călătoria cu metroul de la 800 la 830 de pesos (1,17 dolari).

Sâmbătă noapte, protestatarii au incendiat un supermarket. „Poliţiştii şi pompierii au găsit două corpuri calcinate şi o altă persoană a fost dusă în stare foarte gravă la spital, unde a murit”, a transmis primarul oraşului, Karla Rubilar, potrivit News.ro.

Edilul a precizat că „nu există informaţii clare privind circumstanţele” în care s-au petrecut lucrurile, nici dacă cei morţi sunt parte din grupul care a luat cu asalt clădirea sau sunt angajaţi ai supermarketului. O anchetă e în desfăşurare.

Participanţii la revolte au cerut preşedintelui să suspende măsura.

Pentru a putea să retragă majorarea preţului pentru călătoria cu metroul, preşedintele a spus că este nevoie să aprobe urgent o lege. Odată aprobată această lege care va permite reducerea tarifului, Guvernul va căuta să adopte măsuri pentru protejarea populaţiei de influenţa creşterii drastice a dolarului.

Citește și
chile
Statul în care este stare de urgență după ce a crescut prețul biletului de metrou

Duminică, Piñera a convocat o întâlnire cu alte puteri ale Statului „pentru a afla propunerile acestora în înfruntarea acestei dificile situaţii”.

În plus, săptămâna viitoare, va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai mai multor sectoare şi ai societăţii civile.

Activitatea a două companii aeriene a fost suspendată, scrie Reuters. Zborurile operate de LATAM, cea mai mare companie aeriană a ţării, şi Sky Airline au fost anulate, în mare parte, duminică dimineaţă, după ce şi transportul public şi-a suspendat activitatea.

Walmart Chile a anunţat că îşi închide toate magazinele de pe teritoriul ţării, după ce 60 dintre ele au fost afectate de revoltele din Santiago, Valparaíso, Antofagasta, Calama, Concepción, San Antonio şi Temuco.

Preşedintele chilian a condamnat actele de violenţă care au avut loc vineri şi sâmbătă în ţară. Au fost din nou incendiate staţii de metrou, de autobuz, iar între grupurile de protestatari şi forţele de ordine au avut loc ciocniri violente.

Sebastián Piñera a confirmat vineri noapte că Guvernul a decretat stare de urgenţă în capitala Santiago în urma protestelor care au creat haos în oraş în ultimele zile, potrivit rtve.es.

Starea de asediu este în vigoare de la orele 22.00 la 07.00. Este pentru prima dată de la finalul dictaturii Augusto Pinochet (1973-1990) când sunt luate aceste măsuri de siguranţă publică în Chile.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult