Cel puțin 24 de morți, printre care 13 copii, după un nou atac sângeros asupra unui convoi de civili, în Ucraina
Your browser doesn't support HTML5 video.
Atenție! Urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Un fum gros s-a ridicat, sâmbătă, deasupra unui aeroport militar rusesc din Crimeea. Guvernatorul Sevastopolului a ținut să anunțe imediat că este vorba despre un avion care a ieșit de pe pistă și a luat foc.
Astfel de incidente apar tot mai des în peninsulă, în ultimele luni. Cel puțin patru explozii s-au auzit în august la aceeași baza aeriană. Guvernatorul Sevastopolului a declarat că forţele antiaeriene ruse au doborât o dronă ucraineană. Asta după ce cu câteva zile înainte o altă bază din sud-vest fusese devastată de o serie de deflagraţii care au distrus opt aeronave de război.
În Ucraina, forțele rusești par să fi suferit una dintre cele mai mari înfrângeri de la începutul războiului, după ce trupele ucrainene au intrat în Liman, un oraș de importanță strategică din est.
Igor Konashenkov, purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: "Pentru că riscau să fie încercuite, trupele aliate au fost retrase din așezarea Krasni Liman spre linii mai avantajoase."
Încă se dau lupte grele la LimanPreședintele Volodimir Zelenski spune că încă se dau lupte grele la Liman.
Volodomir Zelenski: "Steagul ucrainean este deja în Liman, în regiunea Donețk. Luptele continuă, dar acolo nu e nicio urmă de vreun pseudo-referendum. Așa cum este și firesc pentru Ucraina. Iar pentru inamic, vor apărea din ce în ce mai mulți astfel de "paşi greșiți". Apropo, deja au început să se muște între ei (rușii) și îi caută pe vinovați, dând vina pe unii generali pentru eșecuri."
Nou atac sângeros asupra unui convoi de civiliÎntre timp, cel puțin 24 de oameni, printre care şi mulţi copii, au murit după un nou atac sângeros al forțelor ruse asupra unui convoi de civili. Potrivit autorităților ucrainene, rușii au tras de la mică distanță, iar victimele n-au avut nicio şansă. Oamenii fugeau de război, spre Kupiansk, orașul ucrainean eliberat de curând, situat aproape de granița rusă, în nord-estul regiunii Harkov.
Dar Moscova susține - și de această dată - că ținta era o bază militară. Igor Konashenkov, purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării: "În zona Kupiansk, regiunea Harkov, un punct de desfășurare temporară a unei unități a brigăzii a 14-a mecanizată a Forțelor Armate ucrainene a fost distrus de o lovitură cu rachete. Peste 50 de soldați și 12 unități de echipament militar special au fost lichidate."
Zeci de ucraineni încearcă zilnic să ajungă în zona Harkovului, eliberată de forțele Kievului, şi sunt la un pas de moarte.
Localnic: "Încă sunt bombardamente. Acolo unde sunt oameni, sunt și atacuri cu bombe. Și aici, în Kobzarovka, încep să tragă la 6 seara și se mai opresc la 8 dimineața. Fac asta din când în când, doar să nu putem dormi."
Atacul de la Kupiansk a venit la nici două zile după ce 30 de oameni au fost uciși când rachetele rusești au lovit un alt convoi de civili la Zaporojie, în sud. Se pare că rușii au folosit rachete antiaeriene de tip S-300 - din era sovietică, îndreptate însă tot mai des înspre ținte terestre. Cei care au scăpat cu viață povestesc cu groază ce au văzut.
Rezident: "Au fost mulți morți și răniți în doar câteva clipe, iar cei răniții urlau... a fost foarte înfricoșător. Trupele ruse nu sunt normale, atâta tot, atacă oameni pașnici. Ce poți spune la asta? Nu am cuvinte."
Rezident: "Mă tem cumplit pentru viața tatălui meu. Cred că toți ceilalți pasageri din mașină au murit. Puţin ar trebui să fie bântuit de aceste imagini în somn. Aici este și rămâne Ucraina. Ne vom lua înapoi teritoriul și el va plăti un preț mare pentru toate acestea - pentru toate lacrimile de aici."
Pe de altă parte, "rușii l-au răpit pe directorul general al centralei din Zaporojie și nimeni nu știe unde se află în acest moment", a declarat președintele Energoatom, compania nucleară ucraineană de stat. Agenția ONU pentru energie atomică a cerut clarificări de la autoritățile ruse, care susțin că directorul a fot reținut, temporar, pentru audieri.