Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel puţin 18 morţi în Papua Noua Guinee, în urma unui seism cu magnitudinea de 6,7

Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7 care s-a produs la primele ore ale zilei de miercuri în regiunea montană Southern Highlands din Papua Noua Guinee.

Epicentrul mişcărilor seismice, resimţite la scurt timp după miezul-nopţii, a fost localizat la 31 de kilometri sud-vest de zona în care s-a produs cutremurul cu magnitudinea 7,5 care a provocat decesul a cel puţin 75 de persoane, potrivit informaţiilor publicate marţi de media locale. Autorităţile guvernamentale au anunţat anterior că cifra persoanelor decedate este de 55, însă evaluările continuă, iar Crucea Roşie a indicat existenţa a cel puţin 67 de victime. Seismul devastator a condus la prăbuşirea unor locuinţe şi a provocat mai multe alunecări de teren. În plus, au fost distruse reţelele de comunicaţii şi de transport din provinciile izolate Southern Highlands, Hela, Enga şi Western.

Seismul din noaptea de marţi spre miercuri a fost cea mai puternică dintre numeroasele replici care au zdruncinat regiunea bogată în resurse naturale aflată la circa 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby, complicând eforturile echipelor de salvare şi aprovizionarea cu ajutoare pentru cei circa 150.000 de locuitori rămaşi izolaţi.

''Tocmai mi s-a raportat că 18 persoane au decedat noaptea trecută'', a declarat pentru Reuters administratorul provinciei Hela, William Bando. ''Se pare că Hides a fost cel mai afectat. Nu am aflat încă despre posibile victime acolo, însă este un sat mare cu mulţi locuitori'', a precizat el.

Cutremurul din noaptea de marţi spre miercuri s-a produs la 130 de kilometri est-nord-est de Lake Murray, la ora 14:13 GMT, la o adâncime de 33 de kilometri, potrivit site-ului Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Citește și
41 ani de la cel mai mare cutremur din România
41 ani de la cel mai mare cutremur din România, soldat cu 1.500 de morţi

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a anunţat că ''aproximativ 143.000 de persoane sunt afectate şi 17.000 de persoane au fost strămutate deoarece locuinţele lor sunt deteriorate total sau parţial şi, prin urmare, nu mai sunt locuibile".

Australia, Noua Zeelandă şi Crucea Roşie au solicitat intervenţia umanitară de urgenţă, însă zona afectată este greu accesibilă din cauza condiţiilor geografice dificile, a vremii nefavorabile, dar şi a drumurilor deteriorate şi a podurilor prăbuşite.

Cutremurele se produc frecvent în Papua Noua Guinee, situată pe "centura de foc a Pacificului", joncţiune a mai multor plăci tectonice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult