Cel puţin 15 persoane au murit într-o avalanşă produsă în estul Afganistanului
Oficiali din provincia Kunar au declarat că 20 de persoane au fost îngropate sub zăpadă în urma avalanşei produse în districtul Dangam din provincia amintită.
Directorul departamentului de informare şi cultură din provincie, Mawlawi Najibullah, a declarat pentru DPA că avalanşa s-a produs duminică seara într-o zonă muntoasă din apropierea Pakistanului.
Potrivit lui Najibullah, printre victime se numără săteni care au încercat să-i salveze pe cei înghiţiţi de avalanşă, dar au rămas blocaţi în zăpadă.
Oficialul a precizat că locuitorii încearcă să recupereze trupurile celor încă daţi dispăruţi, în numărdce 15-20, potrivit unui localnic în vârstă.
În Afganistan au fost înregistrate recent căderi abundente de zăpadă care au dus la închiderea rutelor de tranzit către numeroase districte, în special în provinciile subdezvoltate.
Luna trecută, potrivit presei locale, cel puţin cinci locuitori din provincia Badakhshan şi-au pierdut viaţa din cauza ninsorilor abundente în districtul Raghistan.