Cel puţin 15 oameni au murit după ce un camion a lovit un autobuz, pe o autostradă din Canada
Accidentul este unul dintre evenimentele rutiere soldate cu cele mai multe decese, în istoria recentă a Canadei.
El a avut loc la intersecţia a două şosele principale, în apropierea oraşului Carberry, în sud-vestul provinciei Manitoba, la 170 de kilometri vest de Winnipeg. Pasagerii autobuzului se îndreptau spre un cazinou din Carberry, a relatat CBC News, citând un purtător de cuvânt al cazinoului.
”Am stabilit că 15 persoane, cel puţin, au fost declarate decedate în urma acestei coliziuni”, a declarat ofiţerul de Poliţie adjunct Rob Hill, care este comandantul Poliţiei călare regale canadiene din Manitoba.
El a afirmat, într-o conferinţă de presă televizată, că ”din păcate, aceasta este o zi care în Manitoba şi în Canada va fi ţinută minte ca una a tragediei şi a tristeţii incredibile”.
În autobuz se aflau circa 25 de persoane, majoritatea în vârstă, a spus el.
Alte zece persoane primeau îngrijiri la spital. Poliţia a afirmat că ambii şoferi au supravieţuit şi a refuzat să spună cine ar fi responsabil pentru producerea accidentului.
Iniţial, presa a relatat că unul dintre autovehicule era o camionetă, nu un autobuz, afirmând că era operat de Handi-Transit, care transportă persoane în vârstă şi cu dizabilităţi.
Canadian Broadcasting Corporation a difuzat o fotografie cu un autovehicul alb de dimensiunea unei dube, care a ars, şi o altă imagine cu un camion albastru cu partea din faţă avariată.
Scaune cu rotile şi cadre pentru mers distruse au rămas lângă prelatele cu care au fost acoperite trupurile neînsufleţite la locul accidentului, a relatat Winnipeg Free Press.
Premierul Justin Trudeau a afirmat, într-un mesaj pe Twitter, că a adresat ”cele mai profunde condoleanţe celor care au pierdut pe cineva drag”. ”Mă gândesc la cei răniţi. Nu îmi pot imagina durerea pe care cei afectaţi o simt”, a spus el.
”Inima mea este sfâşiată auzind despre tragicul accident din apropiere de Carberry”, a afirmat, tot pe Twitter, premierul din Manitoba, Heather Stefanson.
În aprilie 2018, 16 persoane au murit, în provincia învecinată Saskatchewan, după ce un camion a lovit un autobuz care transporta o echipă de hockey de juniori, pe un drum rural. În 2019, şoferul camionului a fost condamnat la opt ani de închisoare.
Cel mai grav accident din istoria Canadei a avut loc în 1997, când un autobuz cu persoane în vârstă a căzut într-o râpă, în provincia Quebec, provocând moartea a 44 de persoane.