Cel puțin 14 persoane au murit în urma ciclonului Gamane din Madagascar. Peste 600 de case au fost distruse
Alte trei persoane sunt în continuare date dispărute, au anunţat joi autorităţile din această ţară, transmite agenţia Xinhua.
Gamane a ajuns miercuri dimineaţă în extremitatea nordică a Madagascarului, ciclonul fiind însoţit de vânturi medii de 150 km/h, de rafale de peste 210 km/h şi de ploi abundente, a declarat Biroul Naţional pentru Gestionarea Riscurilor şi Dezastrelor din Madagascar (BNGRC).
În total, 36.307 persoane, din 9.024 de gospodării, au fost afectate de trecerea acestui ciclon, care a devastat şapte regiuni ale ţării.
Aproximativ 18.565 de persoane, din 4.849 de gospodării, au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele şi să se refugieze în 68 de adăposturi de urgenţă răspândite în diverse localităţi.
Inundaţiile care au urmat au provocat pagube importante - 6.675 de case şi circa 1.698 de orezării au fost acoperite de ape, în timp ce 617 case au fost distruse, potrivit BNGRC.
O particularitate a acestui ciclon a fost aceea că traiectoria sa a fost confirmată abia în ultimul moment, a relatat joi AFP.