Cel puţin 11 soldaţi sirieni au fost ucişi şi alţi 20 au fost răniţi într-un atac în Siria
Atacul, care nu a fost menţionat de media oficiale siriene, a constituit un răspuns la loviturile ruse mortale asupra regiunii Jesr el-Shoughour, vecină cu Idlib, potrivit OSDO, scrie AFP, citată de Agerpres.
„Unsprezece soldaţi sirieni au fost ucişi şi alţi 20 răniţi atunci când combatanţi din grupările Ansar al-Tawhid şi Partidul Islamic din Turkestan (TIP) au aruncat în aer tuneluri ce fuseseră săpate sub poziţii ale armatei şi au efectuat un atac sincronizat în alte tuneluri în sudul Idlib”, a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
ONG-ul a precizat că doi jihadişti au murit în timpul operaţiunii.
Membri ai TIP, proveniţi mai ales din minoritatea uigură din China, s-au deplasat în Siria după 2011 pentru a ajuta formaţiunile jihadiste, în special pe gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS).
Vineri, şapte combatanţi ai HTS, principala grupare jihadistă activă în aceste teritorii, au fost ucişi de către forţe loiale regimului de la Damasc.
Războiul din Siria s-a soldat până acum cu peste 500.000 de morţi şi câteva milioane de persoane strămutate.