Cel puţin 11 poliţişti iranieni ucişi într-un atac jihadist în Sistan-Balucistan, în sud-estul Iranului
„În cursul atacului terorist împotriva sediului Poliţiei din oraşul Rask, 11 poliţişti au fost ucişi, iar alţii au fost răniţi”, a anunţat viceguvernatorul provinciei Alireza Marhamati.
O grupare jihadistă a revendicat atacul.
Atacul a avut loc la miezul de nopţii de joi spre vineri, în provincia Sistan-Balucistan, situată în apropierea frontierei cu Pakistanul şi Afganistanul.
Este unul dintre cele mai sângeroase atacuri în această regiune, teatrul unor confruntări recurente între forţe de ordine, de pe o parte, şi traficanţi de droguri, rebeli din minoritatea balochă şi grupări sunnite radicale, pe de altă parte.
”Ofiţerii care se aflau la cartierul militar general vizat s-au apărat curajos. Ei i-au rănit şi ucis pe unii dintre autorii asaltului”, a declarat el, citat de agenţia oficiaklă iraniană de presă Irna.
Procurorul din Zahedan, capitala regiunii, Mehdi Shamsabadi, a anunţat că şapte poliţişti au fost răniţi, iar unii dintre ei se află ”în stare critică”.
Comandantul poliţiei din Sistan-Balucistan era prezent vineri dimineaţa la Rask, unde ”situaţia este sub control”, potrivit Irna.
Agenţia iraniană de presă Isna a difuzat imagini cu un elicopter care-i caută pe asasltatori, deasupra munţilor, la frontiera dintre Iran şi Pakistan.
Atacuri şi răiriVasta regiune deşertică Sistan-Balucistan este teatrul unor confruntări recurente între forţe de ordine şi traficanţi de droguri, rebeli din minoritatea locală şi grupări sunnite radicale.
Această provincie este una dintre cele mai sărace din Iran, iar în ea sunt majoritari etnicii minorităţii baloche, adepta unui islam sunnit, spre deosebite de aripa şiită predominantă în Iran.
Într-un scurt comunicat publicat pe canalul său pe Telegram, gruparea jihadistă balochă Jaish al-Adl (”Armata Justiţiei”, în arabă) revendicat atacul.
Această grupare a fost înfiinţată în 2012 de către foşti membri ai unei organizaţii sunnite radicale care a purtat o rebeliune sângeroasă în regiune, până în 2010.
Ea este cunoscută după revendicarea răpirii a 12 poliţişti şi militari iranieni în aceeaşi provincie, în octombrie 2018.
În iulie, doi poliţişti au fost ucişi într-un atac, revendicat de către grupare, împotriva unui post de poliţie la Zahedan.
Gruparea a acuzat comisariatul vizat la Rask de faptul că este ”unul dintre principalii vinovaţi în tragedia Vinerea Sângeroasă”, o aluzie la violenţe care au avut loc în septembrie 2022.
Oraşul Zahedan a fost atunci teatrul mai multor zile de violenţe sângeroase, declanşate după un presupus viol al unei adolescente, imputat unui poliţist.
Postul de poliţie vizat se află în apropierea Moscheei Makki, condusă de către influentul lider religios al minorităţii musulmane sunnite din provincie, Molavi Abdol Hamid.
Acesta din urmă a condamnat, într-un comunicat, ”orice manifestare de violenţă”, subliniind că nu ştie cine se află în spatele atacului.