Cel mai mare caz de sclavie modernă din Europa. Sute de oameni păcăliți de o grupare
Galerie foto
Procurorii au vorbit de probabil cel mai amplu caz de sclavie modernă din Europa, transmit dpa şi Press Association.
Cei opt - cinci bărbaţi şi trei femei - au convins cu false promisiuni "bărbaţi şi femei aflaţi în situaţii vulnerabile" să călătorească la Birmingham, unde gruparea a preluat practic controlul asupra lor, confiscându-le cea mai mare parte din câştiguri şi solicitând în mod fraudulos indemnizaţii sociale în numele lor.
"Sute de victime vulnerabile - de multe ori persoane fără adăpost şi suferind de diferite dependenţe - au fost atrase din Polonia la Birmingham cu promisiunea asigurării unei locuinţe gratuite şi a unui loc de muncă bine plătit", a arătat procuratura.
Imagini date publicității de poliție în galeria foto
În schimb, victimele au fost "înghesuite în locuinţe neconforme şi primeau atât de puţină mâncare încât multe dintre ele erau nevoite să apeleze la cantinele sociale".
Muncitorii culegeau ceapă, construiau garduri sau sortau corespondenţă, activităţi pentru care erau plătiţi cu doar 10 lire pe săptămână (13 dolari), în timp ce gruparea de traficanţi a încasat de pe urma lor o sumă estimată la 2,46 milioane de lire.
"Este cel mai mare caz de sclavie modernă de acest gen din Marea Britanie şi probabil din Europa", a afirmat procurorul Mark Paul.
Traficanţii "nu au furat doar banii victimelor, ci le-au luat libertatea, recurgând la ameninţări şi violenţe pentru a-i intimida şi a-şi impune controlul", a adăugat procurorul.
Foto: West Midlands Police
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , sclavie moderna , polonezi
Dată publicare: 05-07-2019 21:19