Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel mai lung pod maritim din lume va fi deschis. Nu toți șoferii au voie să circule pe el

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cel mai lung pod maritim din lume, o construcție de 20 de miliarde de dolari, care leagă Hong Kong și Macao de orașul Zhuhai, se va deschide oficial în această săptămână, la nouă ani de la debutul proiectului, relatează CNN.

La ceremonia de deschidere, porgramată marți, va asista președintele chinez Xi Jinping, împreună cu oficiali din Hong Kong și Macao. Podul controversat  va fi deschis traficului miercuri. Pentru a traversa cu mașinile personale șoferii trebuie să obțină un permis special, relatează The Guardian, precizând că podul va fi folosit de operatori privați de autobuze pentru transport.

Construcția ”monstruoasă” lungă de 55 de km, trebuie să fie inaugurată în 2016, însă nu a fost gata la timp. Reprezintă un element cheie pentru așa numita zonă Greater Bay Area, un plan al guvernului chinez de a lega orașele Hong Kong, Macao, Guangzhou, Shenzhen, Zhuhai, Foshan, Zhongshan, Dongguan, Huizhou, Jiangmen și Zhaoqing pentru a forma un hub economic. Totodată va contribui la creșterea turismului în zonă.

Această construcție gigant - care a avut nevoie de 9 ani pentru a fi finalizată - are o lungime de 55 de kilometri și cuprinde șase benzi, patru tuneluri și patru insule artificiale.

Proiectul a înghițit neoficial 20 de miliarde de dolari și este rezultatul unei colaborări internaționale. A fost construit cu 400.000 de tone de oțel. ”Am inclus foarte mulți experți din Marea Britanie, SUA, Elveția, Japonia și Olanda. În total, sunt din 14 țări.” - a declarat la începutul anului Gao Xinglin, șeful echipei podului.

Podul va reduce timpul necesar traversării între China, Macao și Hong Kong, de la 3 ore la 30 de minute, însă proiectul a fost criticat din cauza chetuielilor foarte mari și a riscului de producere a accidentelor. Oponenții săi l-au numit ”o declarație politică” din partea Chinei.

Hong Kong, care a fost colonie britanică, a devenit teritoriu chinez în 1997, funcționând pe principiul ”o singură țară, două sisteme”, care îi asigură libertatea, dar și un sistem legislativ separat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult